Primul-ministru Viorica Dăncilă s-a delimitat vineri de inițiativa legislativă care i-ar obliga pe copii din Diaspora să plătească pensii de întreținere părinților, declarând că proiectul nu este susținut nici de Guvern, nici de PSD.
Trebuie spus, însă, că inițiatorul proiectului este chiar un deputat al partidului de guvernământ și el a fost semnat de peste 70 de parlamentari ai PSD.
„Am văzut în spațiul public că se discută foarte mult despre acea inițiativă legislativă din Parlament legată de plata de către copii a întreținerii părinților, așa-numita Lege a Recunoștinței. Este opinia unor deputați. În Parlamentul României sunt foarte multe inițiative legislative, nu este o lege care să fie agreată, nici susținută de Guvernul României și nici de PSD. Dacă vă uitați, sunt foarte multe inițiative legislative, dar de la o inițiativă legislativă, până la transpunerea în lege, este un drum lung. Eu vă spun din start că această inițiativă, această Lege a Recunoștinței, nu este susținută nici de Guvernul României, nici de PSD”, a declarat Viorica Dăncilă într-o conferință de presă la Galați, scrie g4media.ro.
Deputatul PSD, Dumitru Gherman, a depus la Parlament o inițiativă legislativă prin care copiii majori apți de muncă sunt obligați să-și întrețină material, prin plata unei pensii, părinții, părinții vitregi, bunicii și străbunicii, refuzul de a face acest lucru constituind infracțiune și pedepsindu-se cu închisoare de la șase luni la 3 ani sau amendă.
Proiectul a fost semnat de alți 73 de senatori și deputați PSD și unul de la minorități.