Viorica Dăncilă, premierul României, i-a solicitat, vineri, lui Petre Daea, ministrul Agriculturii, să anuleze ordinul pentru stabilirea dimensionării tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României.
"Şi în acest an fermierii vor beneficia de sprijin pentru achiziţionarea motorinei utilizate la lucrările agricole şi în acvacultură. Alocăm peste 585 de milioane de lei pentru plata ajutorului de stat ce se aplică prin reducerea accizei la motoriza utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate care se acordă agricultorilor sub formă de rambursare. Domnule ministru, este foarte bine că avem aceste subvenţii la timp, însă în acelaşi timp am să vă rog să reveniţi asupra ordinului pe care l-aţi dat în legătură cu stabilirea dimensionării tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României. Eu cred că trebuie să avem grijă de oamenii care au ferme mici şi să îi încurajăm. Vă rog să anulaţi ordinul, să revenim la ce aveam înainte şi vom face o analiză referitor la acest aspect", a declarat Dăncilă. Redăm mai jos Ordinul pe care Viorica Dăncilă îl vrea anulat.
Articolul 1
Se stabilesc dimensiunile pentru exploatațiile de creștere a suinelor pe teritoriul României, astfel:
a) fermă de suine de subzistență - exploatație agricolă cu un efectiv de maximum 5 capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg;
b) fermă de suine mică - exploatație agricolă cu un efectiv cuprins între 6-20 capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg;
c) fermă de suine medie - exploatație agricolă cu un efectiv cuprins între 21-130 capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg;
d) fermă de suine mare - exploatație agricolă cu un efectiv de peste 130 de capete de porcine cu greutatea de peste 30 kg.
Articolul 2
Se stabilesc tipurile exploatațiilor de creștere a suinelor pe teritoriul României, astfel:
a) exploatație nonprofesională de suine - ferma de suine prevăzută la art. 1 lit. a), înregistrată în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor - S.N.I.I.A. și deținută de persoane fizice neînregistrate la oficiul registrului comerțului;
b) exploatație comercială de suine de tip A - ferma de suine prevăzută la art. 1 lit. b) și c), deținută de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condițiile legii, înregistrate și autorizate de oficiul registrului comerțului, înregistrată în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor și înregistrată sanitar-veterinar;
c) exploatație comercială de suine - ferma de suine prevăzută la art. 1 lit. d), deținută de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condițiile legii, înregistrate și autorizate de oficiul registrului comerțului, înregistrată în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor, care îndeplinește prevederile normelor de biosecuritate și este autorizată sanitar-veterinar.
Articolul 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.300/20017 pentru stabilirea tipurilor și dimensiunilor exploatațiilor de creștere a suinelor pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 1 septembrie 2017.
Articolul 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.