Premierul Viorica Dăncilă a afirmat vineri, la Constanța, referindu-se la criza pestei porcine, că este „inoportun” ca această temă să devină una politică, fiind important să fie luate măsurile „care se impun”.
Întrebată de jurnalișți dacă va merge în zonele afectate de criza pestei porcine, Dăncilă a precizat că mai importante decât vizita sunt măsurile care vor fi luate astfel încât cei afecați să fie despăgubiți.
„Pentru mine nu este importantă vizita. Dacă va fi necesară, voi merge. Pentru mine este important să luăm toate măsurile pentru a ajuta zonele respective, să respectăm ceea ce s-a stabilit la nivel guvernamnetal, și, în același timp, pentru mine este important să avem o rectificare bugetară, pentru a putea despăgubi oamenii care au fost afectați de acest lucru.
Mi-aș dori foarte mult ca în acest An Centenar să nu mai profităm de necazul unor oameni și să facem din aceste lucruri (pesta porcină – n. red) subiecte de dispută public. Este foarte important să lăsăm măsurile care se impun(…) Uitați-vă și la țările celelalte. Din păcate, este un virus care nu are antidot și nu putem să spunem că putem să eradicăm de mâine de peste tot, dar că vom lua toate măsurile pentru a da un răspuns”, a spus premierul.
Solicitată să comenteze o declaraţie a fostului premier Victor Ponta, care ar fi spus că ţara noastră a fost avertizată că există riscul ca pesta porcină să ajungă şi în România, Viorica Dăncilă a afirmat că este inoportun să se facă din acest subiect unul politic.
„Nu pot să spun dacă este sau nu adevărat, se pot face foarte multe speculații. Tocmai vorbeam că a arata cu degetul și a face din acest subiect unul politic este inoportun. Am avut experți de la Comisia UE și, în curând, vom avea în România Comisarul pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală”, a afirmat Dăncilă.
Declarațiile au fost făcute de premierul Dăncilă la regia județeană de apă Constanța unde a semnat un mcontract de finantare europenaă în valuare de 600 de milioane de euro privind dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare pe raza a șase județe și 52 de localități.