Dăncilă, ordin pentru Iohannis: „Să-și asume!” Despre ce vorbește și care e miza?

Viorica Dăncilă îi transmite președintelui Klaus Iohannis că trebuie să convoace de urgență pentru luni ședința CSAT și îi cere să ia decizia capitală în cazul șefului STS după evenimentele întâmplate în timpul cazului criminalului de la Caracal.

Postat pe contul prim-ministrului  de Facebook, mesajul are un ton sigur pe el și pe alocuri imperativ la adresa Președintelui.

Mai jos, puteți citi concluziile Vioricăi Dăncilă:

Astăzi a avut loc și prima ședință a comitetului interministerial în cadrul căreia s-a stabilit structura raportului și a planului de lucru pe care l-am cerut finalizat în 15 zile. Acesta va conține modificarea legislației în ceea ce privește modul de implementare a sistemului de localizare, precum și o analiză referitoare la cartelele prepaid neidentificabile. Conține, de asemenea, urgentarea modernizării sistemului informatic 112, inclusiv a infrastructurii sistemului existent prin atribuirea contractului cu clauză suspensivă, fără a mai aștepta decizii suplimentare pe marginea contestațiilor.

O măsură esențială se referă la îmbunătățirea procedurilor de gestionare a apelurilor pentru situații deosebite, precum cea a răpirii de persoane.

Aștept în două săptămâni raportul comitetului, pe baza căruia voi lua decizii imediate, pentru o reformă amplă a eficientizării răspunsului statului român în orice situație de criză care privește cetățenii.

În ceea ce privește acuzațiile conform cărora acest grup de lucru interministerial exista deja, răspunsul este simplu și, de altfel, cunoscut de cei care încearcă să denatureze realitatea. Structura care exista a fost acolo în timpul guvernelor conduse de toți cei care astăzi critică, dar nu a făcut nimic. Practic, a existat doar cu numele. Am preferat să înființez un grup de lucru operativ, mai restrâns dar cu obiecte de analiză și atribuții extinse, a cărui activitate să o pot urmări personal și să mă asigur că tot ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Au 15 zile să prezinte un plan. Vă garantez că așa va fi.

Înțeleg că urmează și domnul Iohannis să aibă o declarație publică. Îi propun următoarele:

1. Să convoace de urgență ședința CSAT mâine - și nu marți, cum era programat - întrucât avem deja o bază clară de discuție rezultată din ședința de astăzi și nu există absolut niciun motiv să pierdem timpul.

2. Să își asume că va face o analiză la sânge în CSAT referitoare la STS. Cred, de asemenea, că este necesar să ia o decizie privind demiterea șefului STS, pentru că așa am procedat la MAI și așa trebuie procedat și în cazul celorlalte instituții. În astfel de situații nu avem voie să ezităm”.