Dăncilă, reacție de ultim moment după eșecul moțiunii de cenzură. Lecția pe care o dă Opoziției: „Moțiunea a fost tratată cu neseriozitate!”

Premierul Viorica Dăncilă a criticat modul în care Opoziția a gestionat o moțiune de cenzură, acuzând o lipsă totală de profesionalism și interes față de electorat.

Viorica Dăncilă a acuzat opoziţia că nu a tratat cu seriozitate această moţiune de cenzură. Dăncilă a spus că lipsa unui program şi unui proiect de ţară au dus la rezultatul negativ al moţiunii. 

„Moţiunea a fost tratată cu neseriozitate. Trebuie să vii cu un proiect pe care sa îl prezinți românilor. Am văzut superficialitate, jigniri. Acest mod de lucru trebuie să înceteze. În momentul în care depui o moțiune, în primul rand îi convingi pe ceilalti ca ceea ce spui acolo e real, nu vii cu informatii care nu corespund cu realitatea. Trebuie sa fii cu o alternativa, un prim-ministru, un guvern. Rezultatul  imi intareste convingerea ca suntem o alinta puternica, ca toti colegii au actionat unitar. Imi intareste incredea in colegii de alianta, in colegii din PSD.

Eu ştiu că democraţia presupune ca Opoziţia să aibă acest drept, al moţiunii de cenzură. Dar în momentul în care depui o moţiune de cenzură, trebuie să te convingi şi să convingi pe alţii că ce scrii acolo este real, nu vii cu informaţii care sunt neconforme cu realitatea şi trebuie să te gândeşti că dacă această moţiune trece, trebuie să ai o alternativă. Trebuie să vii cu un prim-ministru, un guvern. Am văzut 15 ministere, dar nu ne-au spus de ce s-au gândit la 15 şi nu 17 sau 13. E clar că nu a fost tratată cu multă seriozitate!”, a declarat Viorica Dăncilă. 

Întrebată ce părere are despre ipotezele vehiculate în spațiul public legate de desființarea Secției Speciale, Viorica Dăncilă a declarat că nu vrea să se mai implice în Justiție în niciun fel.

„Trebuie să ne întoarcem la mesajul din 2016. Am spus că nu voi mai vorbi despre Justiție. A avut o discuție cu doamna ministru și i-am spus că nu vreau ca vreun ministru să intervină în Justiție. Eu v-am spus că nu vreau ca nimeni altcineva să mai intervină. Suntem un Guvern politic. Nu vreau ca alianța PSD-ALDE să mai deconteze greșeli.”, a completat premierul Dăncilă.