Dăncilă a făcut o nouă gafă: „România românească” VIDEO

Dăncilă a făcut o nouă gafă: „România românească” VIDEO

Premierul Viorica Dăncilă a făcut o nouă gafă în ședința de Guvern de joi. Dăncilă a vorbit despre „România românească”. Discursul a fost în contextul în care premierul a analizat creșterea economiei României sub mandatul său, cu ajutorul alianței PSD-ALDE.

 

„În continuare aş dori să punctez câteva date care dovedesc faptul că economia României se află pe un trend ascendent  şi va continua ritmul de creștere. Ţara noastră a înregistrat în primele două luni un nivel record al investițiilor străine directe, depășind 1 miliard de euro, cel mai ridicat nivel după criza economică. (...) 

De asemenea, exportul de servicii din această perioadă s-a majorat cu aproape 600 milioane euro, respectiv cu 17,5%, ceea ce înseamnă un surplus comercial de 1,3 miliarde euro. (...) În legătură directă cu evoluția bună a economiei este şi faptul că în februarie România s-a plasat pe locul 2 la nivel european în ceea ce privește lucrările în construcții. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Toate acestea sunt date care confirmă măsurile bune pe care guvernul PSD-ALDE le-a luat şi în același timp arată că România românească ... economia românească se dezvoltă pe o bază sănătoasă”, a declarat Viorica Dăncilă, în deschiderea ședinței de Guvern de joi. 

Vezi video AICI.