Dăncilă, „demolată” de un primar PSD: „ E inacceptabil!”. Rezultatul alegerilor este clar

Primarul din Buzău, Constantin Toma (PSD), a declarat, duminică seară, că „e inacceptabil în trei ani să-ţi dărâmi trei guverne şi să mai ai pretenţia să câştigi şi prezidenţialele”.

La rândul său, şeful CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, a spus că PSD a avut „o problemă de imagine”. „O să punem umărul să avem o conducere care să nu mai aibă problemele pe care le-am avut”, a spus el. Senatorul PSD Lucian Romaşcanu a afirmat că social-democraţii şi-au atins scopul, în condiţiile în care PSD este cel mai „demonizat şi înjurat partid din ultimii 30 de ani".

Senatorul PSD de Buzău Lucian Romaşcanu a declarat că rezultatul de duminică este unul „slab în comparaţie cu ce a făcut PSD până acum”, dar totuşi este mulţumitor că social-democraţii au reuşit să-şi trimită candidatul în turul doi.

„S-a închis o zi complicată şi o etapă complicată. Am reuşit totuşi să ne îndeplinim ce am spus, să avem candidat în turul doi. E un rezultat slab comparând cu ce a făcut PSD înainte, e totuşi un rezultat care ne bucură si ne arată un început de reconstrucţie a încrederii oamenilor în PSD.  Ne-am îndeplinit scopul, în condiţiile în care partid mai demonizat şi înjurat decât PSD nu cred că a mai existat în ultimii 30 de ani. Dincolo de această adversitate artificial creată, am reuşit să dovedim că ne putem mobiliza şi sunt convins că Buzăul va arăta că vom avea unul dintre cele mai bune rezultate din ţară”, a declarat senatorul Lucian Romaşcanu.

La rândul său, primarul Buzăului, Constantin Toma (PSD), a declarat că rezultatul arată că este nevoie de o resetare a PSD. Ideea unei schimbări a fost susţinută de altfel şi de ceilalalţi social democraţi buzoieni prezenţi la sediul partidului, după închiderea urnelor.

„E inacceptabil în trei ani să-ţi dărâmi trei guverne şi să mai ai pretenţia să câştigi şi prezidenţialele. S-a făcut tot ce se putea la Buzău. Sunt rezultate bune la Buzău. Mesajul meu e să se întâmple multe lucruri bune la Centru că nu se mai poate continua aşa”, a declarat Constantin Toma.

De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a afirmat că PSD „are o problemă de imagine” şi poate tocmai de aceea s-a ajuns la acest scor.

„O să fiu mai optimist. Chiar dacă lumea se îndoia că PSD va intra în turul doi, cu siguranţă vom intra in turul doi. Buzăul depăşeşte cu mult scorul partidului la nivel naţional. De fapt, din experienţa mea, cred că PSD la Buzău e pe primul lor, depăşim 35 la sută cu siguranţă. Cred că trebuie să aşteptăm în linişte şi turul doi. Meciul nu s-a terminat. Am avut o problemă de imagine, poate tocmai de aceea am ajuns la acest scor. Cine e îndreptăţit să conducă acest partid, va conduce.(..) O să punem umărul să avem o conducere care să nu mai aibă problemele pe care le-am avut”, a spus el.