Încă o demisie în Guvernul Dăncilă, după ce ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, și-a dat demisa. Decizia vine la doar câteva ore după ce președintele Klaus Iohannis a cerut demisia Guvernului.
Un alt reponsabil important al Cabinetului Dăncilă și-a anunțat demisia. Este vorba despre Secretarul de stat în MAE, Winzer Kristian.
„Am intrat în echipa ministrului Negrescu cu inima deschisă, cu dorința de a schimba lucruri și mentalități, de a aduce, prin muncă și determinare, rezultate tangibile.
Mi-am dedicat astfel timpul, energia și priceperea pentru a aduce un plus de valoare în fiecare document care mi-a trecut prin mână și în fiecare proiect în care am fost implicat.
Am cunoscut în tot acest timp (în MAE, în Guvern și Parlament și în toate celelalte instituții cu care am relaționat) oameni minunați, dedicați și implicați, cu care a fost o onoare să fiu coleg și cărora le mulțumesc pentru buna și eficienta colaborare.
Îl respect și îl apreciez mult pe Victor Negrescu.
Este un om și un profesionist desăvârșit, care a pus întotdeauna interesele generale mai presus de cele personale, care s-a dedicat proiectului ministerial cu toată convingerea și cu toată ființa, care a luptat neobosit pentru ca România să aibă un profil și un parcurs european consolidate și care a reușit să obțină consens politic și național în domeniul afacerilor europene și în pregătirea mandatului Președinției țării noastre la Consiliul UE.
Cei care îl cunoaștem știm că este un om responsabil și matur, care are reprezentarea deplină a actelor și faptelor sale și care nu ia decizii care nu au fundament obiectiv solid.
Este contextul în care, fidel fiind unor principii și valori în care am crezut mereu și care mi-au ghidat întotdeauna acțiunile, știu că drumul și rolul meu în echipa guvernamentală se opresc aici.
Urmare a deciziei pe care am luat-o încă de vineri, în cursul acestei zile am înaintat doamnei Prim-ministru demisia mea din funcția de secretar de stat la MAE.
A fost o onoare să exercit această demnitate și să lucrez cu omul, profesionistul și ministrul Victor Negrescu.
De mâine revin în avocatură și voi lucra, cu pasiunea și determinarea care mă caracterizează, la consolidarea proiectului meu de suflet.”, a anunțat Winzer Kristian.