Lidera social-democrațiilor dorește astfel să dea aparența că în partid este democrație, în condițiile în care sâmbătă, la Neptun, s-au stabilit și candidații și câștigătorii: Viorica Dăncilă, președinte, Daniel Suciu, președinte executiv și Marius Dunca, secretar general.

Pe lângă organizația PSD din Olt, care ar vrea ca frâiele partidului să fie preluate de Lia Olguța Vasilescu și Paul Stănescu, fostul secretar general Codrin Ștefănescu a anunțat oficial că intră în competiție.

„Astăzi, 25 iunie a.c., la ora 12.30, la sediul PSD din Băneasa, îmi depun candidatura pentru funcția de secretar general al partidului. 
Mă cunoașteți! Și cu bune și cu rele. Indiferent ce se spune sau se poate inventa despre mine, am fost permanent și necondiționat alături de partid, de liderii județeni, de primari, de consilierii județeni și locali. 
Eu sunt Codrin Ștefănescu. Am foarte mulți prieteni și parteneri care nu m-au trădat niciodată și care cred în mine. Uneori sunt dificil, dar toate acțiunile mele sunt pentru binele partidului. Îmi pun tot sufletul pentru voi și pentru PSD. 
Neapărat trebuie să ne trezim și să ne recuperam electoratul. Să câștigam alegerile prezidențiale, locale și parlamentare. Să fim consecvenți și loiali credințelor noastre. Mai mult ca niciodată, acum trebuie să fim uniți. Să fim români și să luptăm pentru România! Trebuie să fim echipă, indiferent de interesele personale. 
Nu am avut funcții publice în ultimii ani. Nu am cerut și nici nu îmi doresc așa ceva. Vreau să fiu parte a redefinirii și reînvierii acestui partid, necondiționat. Pentru toate eforturile pe care le-ați făcut în ultimii ani, pentru zilele și nopțile nedormite în campaniile electorale, pentru că uneori v-ați neglijat viața personală și familiile, mă înclin în fața voastră. Pentru că voi faceți diferența. Voi stabiliți liderii care dau sens acestui partid. Să avem înțelepciunea să alegem corect în acest moment de cotitură vitală pentru partid. Din nou, să îl ducem împreună pe drumul succesului! 
Vă cer să priviți în jurul vostru, să vedeți ce se întâmplă și să votați așa cum vă dictează conștiința și sufletul. Funcțiile și guvernările sunt trecătoare, dar putem lăsa în urma noastră ceva cu adevărat important pentru România. 
Nu uitați că voi sunteți baza partidului! PSD trăiește prin noi toți. Vă cer șansa să facem echipă și să fim puternici împreună!”, le-a transmis omul lui Dragnea celor care vor decide, sâmbătă, cine va conduce PSD. Codrin Ștefănescu a fost revocat din funcție imediat după condamnarea lui Liviu Dragnea. 

Și deputatul Liviu Pleșoianu a anunțat că va candida, el chiar la funcția de președinte.

 

Te-ar putea interesa și: