Editura Evenimentul si Capital

Au trecut peste prejudecăți și jigniri. De ce sunt capabile femeile pentru o carieră politică de succes

Autor: | | 0 Comentarii | 488 Vizualizari

Anul 2018 a început cu o premieră în viața politică românească: a fost numită în funcție prima femeie premier din întreaga istorie a României, cel mai important rol în stat ocupat vreodată de o persoană de sex feminin.

Premierul Viorica Dăncilă, „mai sensibilă”, după cum s-a scuzat, a făcut o mulțime de gafe care, de cele mai multe ori, au fost grav sancționate de Opoziție și ironizate pe internet.

Zilele trecute, președintele PNL, Ludovic Orban, spunea despre premierul Viorica Dăncilă că este o „tăntică incultă, din ce în ce mai tupeistă și mai obraznică”. Mai mulți social-democrați au sărit în apărarea șefei Guvernului, însă nu este pentru prima dată când o femeie din politică este jignită.

De multe ori, vorbele urâte au fost adresate femeilor chiar din tabăra PSD, deși se dorește a fi formațiunea care promovează cel mai bine sexul frumos. Femeile, aflate pe locuri eligible pe listele electorale, aduc mai mulți bani de la stat partidelor, iar social-democrații au cele mai multe femei în Parlament.

Ofensa adusă Vioricăi Dăncilă nu este o premieră nici pentru Ludovic Orban. Cu ani în urmă, înainte să aibă o relație apropiată cu lidera grupului PNL din Camera Deputaților, Raluca Turcan, dădea de înțeles că aceasta nu și-a obținut funcțiile prin propriile merite. „Vă recomand să nu urmaţi stilul de carieră politică al Ralucăi Turcan. Nu trebuie să treceţi prin patul nici unui şef dacă vreţi să ajungeţi în funcţii publice importante”, spunea atunci liberalul. Între timp, se pare că Turcan i-a demonstrat că, deși este femeie, poate lupta cot la cot cu un bărbat în politică.

Raluca Turcan a fost, adesea, ținta replicilor ofensatoare și pline de misoginism și a celor de la Putere. Anul acesta, când deputata cerea schimbarea procedurii de vot, în timpul unei ședințe de plen, liderul deputaţilor PSD, Daniel Suciu, a avut o replică misogină la adresa Ralucăi Turcan: „Unde sunt bărbaţii Opoziţiei, de la Pro România, USR, de a ajuns doamna Turcan să încerce aşa ceva?" a afirmat social-democratul.

Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa i-a adresat, de asemenea, o serie de jigniri Ralucăi Turcan, căreia i-a greşit intenționat numele. „Dă cu labele, vezi că faci fractură, vezi domnişoară că faci fractură şi pe urmă nu mai poţi să ...votezi”, a spus Bacalbaşa, care a făcut și un gest obscen cu mâna dreaptă.

Și semnele obscene sunt la ordinea zilei în Casa Poporului. După ce a ridicat degetele mijlocii în plenul Parlamentului, vicepreședintele Camerei Deputaților, social-democratul Florin Iordache, a fost acuzat că a făcut același gest și către Raluca Turcan, într-o ședință restrânsă de Birou Permanent. „Obscenitate, numele tău e Florin Iordache! La atât se reduce comunicarea deputatului PSD: la semne obscene. Astăzi, în Biroul Permanent, a fost rândul Ralucăi Turcan să i se arate m***. De către deputatul Iordache. În timp ce acesta mânca. Unei femei. În forul de conducere al celei mai importante instituții a statului român. Cum mai putem tolera așa ceva?”, a transmis deputatul USR Iulian Bulai, după ședință, pe Facebook. Iordache nu a recunoscut public că ar fi făcut același gest și în BP.

La începutul anului, Corneliu Bichineţ, deputat PMP, nu s-a exprimat în cei mai decenți termeni când a întrebat-o pe deputata PSD Andreea Cosma ce fel de relaţie a avut cu procurorul Mircea Negulescu.

„Este colega noastră aici de la PSD, care a devenit vedetă naţională, Cosma? Este cumva aici? Vreau să ştiu până la urmă – am o nedumerire, nu masculină, nu de ordin freudian, până la urmă, acel păcătos, Portocală, care s-a dovedit şi a fi un barbat foarte prost, a paradit-o sau nu a paradit-o?”, a declarat Bichineţ.

Viorica Dancila, veste ingrozitoare! A fost internata de URGENTA, in urma cu putin timp

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI