Dăncilă anunță o nouă remaniere. Cine va analiza ce miniștri vor părăsi scaunul

Dăncilă anunță o nouă remaniere. Cine va analiza ce miniștri vor părăsi scaunul

Această nouă remaniere anunțată de Viorica Dăncilă va fi una mai complexă și va fi dublată de o descentralizare.

„Vor mai fi ministere care vor fi analizate. De luni vom începe din nou analiza pe ministere, de data aceasta o analiză mult mai amplă, pe lângă analiza îndeplinirii măsurilor din programul de guvernare, pe lângă analiza modului în care miniştrii au fost în teritoriu, modul în care au comunicat, avem în vedere şi o restructurare pe fiecare minister în parte, dublată de descentralizare, astfel încât probabil analiza o să dureze un pic mai mult, dar cred că este nevoie de acest lucru şi îl vom trata cu foarte multă seriozitate", a declarat șeful Executivului.

Aceasta a mai adăugat faptul că de aceste analize se va ocupa o comisie din care va face parte: „Începând de luni avem o comisie, voi participa bineînţeles şi eu, în calitatea mea de prim-ministru, astfel încât să avem o analiză a tuturor acestor aspecte".

Potrivit premierului, remanierea guvernamentală nu se va face ţinând cont că ministrul este dintr-un judeţ sau altul.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Eu cred că echipa guvernamentală trebuie privită din punct de vedere al performanţei, din punct de vedere al modului în care fiecare ministru se implică şi a rezultatelor pe care le obţine. Remanierea nu o facem pentru că este dintr-un judeţ sau altul, remanierea o facem în funcţie de modul în care fiecare ministru îşi îndeplineşte sarcinile pe care le are. Pot să spun că, în acest moment, sunt mulţumită de activitatea lui Daniel Suciu, sunt mulţumită de activitatea lui Ioan Deneş. Deci eu cred că această abordare nu este o abordare corectă, dar de la USR nu mă mai miră nimic. Ei sunt doar cu acuzaţiile, cu jignirile şi cu divizarea societăţii. Nu am văzut un partid politic care să introducă atâta ură în societatea românească şi sper că cetăţenii la un moment dat să îi taxeze pentru că nu aceasta este firea poporului român", a adăugat Dăncilă.