Dana Gîrbovan, replică pentru cei ce o acuză. „Astept raspunsul public al doamnei judecator Chiș”

Dana Gîrbovan, replică pentru cei ce o acuză. „Astept raspunsul public al doamnei judecator Chiș”

La ședința Secției pentru judecători a CSM, care a avut loc, marţi, judecătoarea Andreea Chişa solicitat Inspecţiei Judiciare să verifice dacă președintele UNJR, Dana Gârbovan, a săvârşit sau nu vreo abatere disciplinară în momentul propunerii pentru funcția de ministru al Justiției.

Reamintim că preşedintele Iohannis a refuzat numirea pentru funcţia de ministru al Justiţiei pe judecătoarea Dana Gîrbovan

Referitor la această situaţie, judecătoarea Dana Gîrbovan a postat pe pagina sa de socializare un mesaj în care afirmă că este surprinsă de poziția lui Chiș, pe care o acuză că „alegatiile si contorsiunile logico-juridice, a transformat discutia asupra unei chestiuni simple de drept intr-o veritabila sedinta cu tente disciplinare in cadrul careia nu m-am putut apara”.

„Am vizionat inregistrarea sedintei Sectiei pentru Judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 3 septembrie 2019, in punctul ce privea cererea de retragere a demisiei mele din magistratura, si am ramas surprinsa de pozitia doamnei judecator Andrea Chis care, prin alegatiile si contorsiunile logico-juridice, a transformat discutia asupra unei chestiuni simple de drept intr-o veritabila sedinta cu tente disciplinare in cadrul careia nu m-am putut apara

Ne puteți urmări și pe Google News

Atat demisia, cat si cererea de retragere a demisiei, sunt acte unilaterale, de care Sectia pentru judecatori este tinuta sa ia act, in conditiile legii, fara a avea dreptul de a cenzura oportunitatea unei astfel de alegeri. Acesta este si motivul pentru care nu am fost prezenta la sedinta Sectiei, pentru ca nu aveam ce sustine, lucrurile fiind clare din punct de vedere juridic.

Problema de drept privind retragerea unei demisii a fost transata inca din 2007, printr-o hotarare a Curtii de Apel Craiova, mentinuta de Inalta Curte de Casatie si Justitiei. In aceea speta, judecatorul isi retrasese demisia in ziua in care, la 3 saptamani dupa depunerea demisiei, a fost semnat decretul prezidential de eliberare din functie. Instantele de judecata au decis anularea decretului prezidential, intrucat decizia de retragere a demisiei survenise inainte de publicarea decretului in Monitorul Oficial.

Pentru un profesionist al dreptului, asadar, problema ce facea obiectul ordinii de zi era, in esenta, foarte simpla.

Vizionand sedinta, insa, am constatat ca, dintr-o simpla discutie privind legalitatea retragerii unui act de demisie, sedinta s-a transformat intr-o veritabila judecata disciplinara, cu insinuari si acuzatii facute de doamna judecator Andrea Chis fata de care nu am putut sa ma apar. Aceasta a facut o serie de afirmatii si aprecieri extrem de grave la adresa mea, la care voi raspunde punctual.

  1. Doamna judecator Andrea Chis a declarat in sedinta publica ca "un ziar spune ca ea s-a intalnit in casa unui om politic, respectiv a vicepresedintelui Camerei Deputatilor, a domnului deputat Iordache", casa unde mi-as fi "negociat" numirea la Ministerul Justitiei.

Fata de gravitatea afirmatiei, ii solicit public doamnei judecator Chis sa spuna de indata care este numele ziarului ce a publicat respectiva informatie si sub semnatura carui jurnalist.

Este inadmisibil ca doamna judecator sa faca astfel de afirmatii fara sa citeze sursa. Asadar, doamna judecator Chis, ce jurnalist a facut astfel de afirmatii despre mine, in ce ziar si cand?

  1. Doamna judecator Andrea Chis a afirmat repetat ca mi-am negociat o functie politica in executiv.

Cum am declarat si public, nu eu am cerut pozitia de ministru al justitiei si nu am negociat pentru ea. Propunerea a venit din partea premierului Dancila, careia i-am spus ca accept propunerea cu trei conditii: independenta deplina, sprijin pentru obiectivele pe care le aveam in vedere si, nu in ultimul rand, ca justitia si propunerea ce ma vizeaza sa nu devina subiect al bataliei politice. Obiectivele propuse le-am facut publice, tocmai pentru a fi clar pentru toata lumea ce proiecte aveam in vedere la Ministerul Justitiei.

  1. Doamna judecator Andrea Chis a cerut sesizarea Inspectiei Judiciare pentru a verifica daca nominalizarea unui judecator in functie pentru o functie in cadrul executivului sau legislativului este sau nu activitate politica in lumina paragrafelor 168 si 169 din Decizia nr. 45/2018 a Curtii Constitutionale, iar acest lucru ar putea constitui abaterea disciplinara prevazuta de art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor.

Doamna Chis s-a intrebat, cand a facut aceasta solicitare, daca "exista vreo diferenta atunci cand candidezi pentru executiv fata de cand candidezi pentru legislativ? Eu nu cred ca Curtea Constitutionala face aceasta diferenta".

Curtea Constitutionala nu face in realitate o astfel de analiza, de aceea nici nu exista o astfel de diferenta in cuprinsul deciziei. Ceea ce CCR spune este faptul ca functiile de demnitate publica alese sau numite sunt incompatibile cu functia de judecator sau procuror.

"Esenta activitatii lor consta in aplicarea si interpretarea judiciara a legii si in conducerea si controlul activitatii de urmarire penala, dupa caz, neputand desfasura activitati specifice celei de legiferare sau de organizare si punere in aplicare a legii pe calea actelor administrative", spune CCR in par. 168 al Deciziei 45/2018, fraza din care rezulta evident ca analiza Curtii priveste exercitarea concomitenta a functiei de judecator ori procuror cu una de demnitate publica.

Nicaieri in decizia Curtii nu se retine ca a accepta sa fii propus ca ministru este o activitate ea insasi politica, asa cum a sustinut sau lasat sa se inteleaga, in mod repetat, doamna judecator Chis.

Dupa ce face in mod repetat trimitere la aceasta decizie a CCR, ca fundament al intregii sale argumentatii, doamna judecator Chis admite ca, de fapt, Curtea nu a avut in vedere situatia anterioara numirii in functie in cadrul unor altor puteri, cu urmatoarea justificare: "pentru ca nu-si putea imagina judecatorul constitutional ca se poate intampla o astfel de situatie, probabil, si nu are cum sa faca referire la ea. Probabil daca se va merge in instanta, in functie de decizia pe care o adoptam noi, intr-o exceptie de neconstitutionalitate sau intr-o alta procedura, s-ar putea sa ne si explice Curtea Constitutionala ce parere are intr-o astfel de situatie."

Pe scurt, un judecator membru CSM, doamna Andrea Chis, cere sesizarea Inspectiei Judiciare bazandu-se pe o decizie CCR ale carei considerente, ea insasi admite, nu au vizat situatia acceptarii mandatului de ministru al justitiei, adica situatia in care ma aflam.

  1. Doamna judecator Andrea Chis ignora, cu vadita intentie, precedente similare, in care magistrati in functie au acceptat nominalizarea pentru portofoliul justitiei.

Doamna judecator Chis isi justifica presupunerea prin aceea "ca nu-si putea imagina judecatorul constitutional ca se poate intampla o astfel de situatie", ca un judecator sa fie propus si sa accepte functia de ministru al justitiei.

Este incredibila o astfel de explicatie, ca judecatorul constitutional nu isi putea imagina o astfel de situatie, in conditiile in care chiar unul dintre judecatorii ce a pronuntat Decizia 45/2018, respectiv doamna Mona Pivniceru, a fost intr-o situatie similara, fapt binecunoscut de doamna judecator Andrea Chis.

Astfel, demisia doamnei judecator Mona Pivniceru din magistratura a survenit DUPA ce aceasta a fost nominalizata la functia de ministru, iar decretul de eliberare din functia de judecator si cel de numire in functia de ministru au fost publicate in acelasi Monitor Oficial. Concret, doamna Mona Pivniceru fusese nominalizata ca ministru al justitiei la 6 august 2012, cand detinea calitatea de judecator in functie, iar la 20 august isi prezentase demisia din magistratura, de care Plenul CSM a luat act abia in 22 august 2012.

Ca atare, exista un precedent bine-cunoscut in magistratura, iar din 2012 pana acum nu s-a pus aceasta problema, ca un judecator sau procuror nu ar putea accepta propunerea de nominalizare inainte de a-si da demisia din magistratura, pe motiv ca acceptarea insasi ar echivala cu o activitate politica.

  1. Dupa ce cere sesizarea Inspectiei Judiciare pentru a face cercetari disciplinare in ceea ce ma priveste, tot doamna judecator Chis solicita stabilirea unor criterii pentru viitor privind comunicarea judecatorilor (si procurorilor) in vederea ocuparii unor functii in cadrul puterii legislative sau executive.

Din cererea formulata rezulta, asadar, in mod evident, ca astfel de reguli nu exista in prezent.

Or, cata vreme astfel de reguli nu exista in prezent, este de neinteles cum un judecator, ce – in acelasi timp – este si profesionist al dreptului si membru CSM, poate cere sanctionarea altui judecator pentru incalcarea unor reguli care nu exista.

Pentru ca daca e clar cum sa se comporte un judecator in astfel de situatii, nu avem nevoie de noi reguli.

Doamna judecator Chis spune, insa, ca "trebuie sa avem criterii obiective, pentru ca alti colegi sa stie ce au voie sa faca si ce nu au voie sa faca".

Or, daca avem nevoie de reguli si ele nu exista, cum poti sa sustii ca judecator ca poate fi atrasa raspunderea pentru incalcarea unor reguli care in prezent nu exista? Ca, in esenta, despre asta este vorba.

Doamna judecator ar trebui sa stie, mai ales ca judeca disciplinar colegi judecatori, ca pentru a fi angajata o raspundere este necesara incalcarea cu vinovatie a unor norme care sa fie clare si previzibile. Cu toate ca astfel de norme nu exista, cum ea insasi spune, doamna Chis nu are nici o retinere in a cere sanctionarea mea, concomitent cu cererea de a se stabili pe viitor reguli clare pe care sa le respecte judecatorii in situatii similare.

  1. Doamna judecator Chis pune, de asemenea, sub semnul egalitatii acceptarea functiei de ministru al justitiei cu cea a alegerilor pe listele unui partid politic.

O astfel de echivalare nu rezulta nicaieri din decizia CCR, in ciuda insistentei judecatorului Chis de a sustine o astfel de concluzie ilogica. A fi pe listele unui partid in alegeri si a candida pentru o functie electiva presupune inerent o participare la campania electorala, adica o manifestare esentialmente politica.

A accepta, insa, ca tehnocrat, functia de ministru al justitiei inseamna a-ti asuma niste obiective tehnice, ce tin de administrarea justitiei si sunt lipsite de vreo ideologie politica, pe care sa le poti sustine intr-un mod independent in Guvern. Este exact ceea ce am si facut, in mod public si asumat.

A merge pe rationamentul doamnei judecator Chis, insa, care a sustinut ca cele 12 puncte pe care le-am propus ar fi "un program politic pe justitie", inseamna ca toate actiunile ce vizeaza buna administrare a justitiei, apararea independentei justitiei, imbunatatirea conditiilor de munca din instante si parchete etc. sunt actiuni politice, ceea ce e absurd.

Daca asemenea obiective sunt politice, atunci sa explice doamna judecator Chis ce culoare politica poate avea rezolvarea supraincarcarii de dosare a judecatorilor si procurorilor, mutarea bugetului instantelor de la ministerul justitiei la ICCJ sau Sectia pentru judecatori a CSM sau orice alt obiectiv din cele 12 pe care le-am propus.

Nici unul din obiectivele pe care le-am propus nu sunt noi, ele regasindu-se in actiunile asociatiilor profesionale, in protestul din 2009, in votul dat de majoritatea larga a adunarilor generale ale instantelor in 2016 sau in proiectele in baza carora membrii CSM au fost alesi de colegii lor sa le garanteze independenta.

Daca un simplu cetatean, fara studii juridice, are scuza ca nu intelege chestiuni de drept ori aspecte ce privesc statutul judecatorului, o astfel de scuza nu poate aparea fata de un judecator, mai ales unul cu experienta doamnei judecator Chis, cu atat mai mult cu cat a fost si dansa lider de asociatie profesionala si a solicitat in decursul timpului implementarea obiectivelor pe care si eu le-am propus.

Or, desi este evident pentru un judecator ca sustinerile doameni judecator Chis sunt contradictorii, acestea sunt usor de trecut cu vederea de simpli cetateni, ce au ascultat sau citit numai sustinerile doamnei judecator Chis in ceea ce ma priveste.

Date fiind aceste alegatii si contorsiuni logico-juridice emise de doamna judecator Andrea Chis in ceea ce ma priveste, precum si faptul ca nu am avut posibilitatea de a-mi exprima punctul de vedere direct in sedinta Sectiei pentru judecatori din data de 3 septembrie 2019, voi solicita publicarea unui punct de vedere pe site-ul CSM, pentru a putea fi citit odata cu vizionarea sedintei.

Intre timp, astept raspunsul public al doameni judecator Chis la intrebarea de la punctul 1.”, e mesajul postat de Dana Gârbovan.