„Diagnosticul «cancer la sân» îţi schimbă gândurile“, spune Dana Deac, directorul postului de televiziune TVR 1, care în urmă cu şase luni a trecut prin această traumă, iar acum, după o intervenţie chirurgicală efectuată în regim de urgenţă, se străduieşte să înfrunte tratamentul dur, care o otrăveşte, şi depresia care însoţeşte zilele de boală.
Apropiaţii ei spun că terapia, efectuată într-o clinică din Austria, este costisitoare şi că Dana Deac a făcut credite la mai multe bănci pentru a-şi putea plăti tratamentul. Dana evită să vorbească despre greutăţile pe care le-a avut până să adune suma cu care a achitat programul de chimioterapie. Din respect pentru profesioniştii din România, nu spune prea multe nici despre decizia ei de a se trata în străinătate.
„Există adevăraţi profesionişti în România, oameni extraordinari, precum profesorul universitar Rodica Anghel, de la Institutul Oncologic, cea care are grijă de mine la Bucureşti. Din păcate, nu am ajuns pe mâna ei de la început. De câte ori mi-e rău, în ea îmi pun toată nădejdea. E adevărat că există şi ticăloşi. Dar greşeala doctoriţei care mi-a spus că sunt sănătoasă tun e o chestiune personală, o problemă pe care cândva poate o să am puterea să o rezolv. Probabil că şi pentru ea faptul că a greşit contează enorm“, crede Dana Deac. S-a implicat în acţiuni umanitare Săptămâna viitoare, directorul TVR 1 va merge la Viena, unde va rămâne o lună şi jumătate, pentru a urma programul de chimioterapie. Atât cât i se va permite, va face naveta între Viena şi Bucureşti, pentru a nu lipsi prea mult de lângă fiul ei, Vlad, care are doar 18 ani.
„Când afli că Dana Deac are cancer şi că luptă cu boala, poate începi să te mai gândeşti. E un punct de pornire în a te chestiona pe tine, te întrebi dacă nu ar trebui să faci un control de rutină, cine ştie... e foarte important momentul în care este descoperită boala asta“, spune directorul TVR 1.
Dana Deac şi-a dorit să vorbească despre felul în care cancerul i-a schimbat viaţa în emisiunea lui Liviu Mihaiu, în care a fost invitată alături de alte persoane publice care au trecut prin experienţe similare.
„Nu mă simt foarte bine şi nu voi putea ajunge în platou, am hotărât să o amânăm. Emisiunea, însă, nu este despre mine, ci despre femeile care trec prin această traumă. Vor fi în platou şi reprezentanţii Fundaţiei Renaşterea, care derulează o acţiune amplă, la care m-am asociat şi eu, mai ales că am beneficiat de sprijinul lor. Ei au un mamo-van, un tir pe care l-au transformat în cabinet medical, şi cu care merg prin ţară pentru a face gratuit mamografii şi analize Papanicolau. Au început în sudul ţării, judeţele Dolj şi Gorj, zonele afectate de iradierile de la Kozlodui“, adaugă Dana Deac. „Dacă avansează, lucrurile se complică spre fatal“
Depistarea cancerului în stadii incipente poate salva vieţi. „În primele faze, e ca şi cum ai trata o gripă. Dacă avansează, aşa cum mi s-a întâmplat mie, lucrurile se complică spre fatal“, spune Dana Deac. „O mare parte din tratamentul pe care-l faci este unul foarte dur şi ai mare nevoie să ştii că nu eşti singur. Suportul este în prieteni, în cei care sunt lângă tine şi care nu se mulţumesc să spună fraze tâmpite de genul «gândeşte pozitiv». Sunt cu tine, te ţin de mână, te fac să te simţi un om normal şi nu ca unul bolnav de cancer“, mai spune ea. EMISIUNE AMÅNATĂ
„Între bine şi rău“
Câteva femei care au avut de înfruntat teribila boală, printre care jurnalista Sanda Nicola, diagnosticată cu cancer de col la numai 26 de ani, Monica Tatoiu şi Corina Drăgotescu, diagnosticate cu cancer de col sau ovarian, ar fi trebuit să vorbească despre experienţa lor astăzi, în cadrul emisiunii „Între bine şi rău“, realizată de Liviu Mihaiu. „Dana Deac se simte rău şi am decis să amânăm emisiunea aproximativ două săptămâni“, spune Liviu Mihaiu.