Dan Voiculescu CERE DESPĂGUBIRI pentru condițiile din ÎNCHISOARE

Dan Voiculescu cere despăgubiri pentru condițiile necorespunzătoare suportate în închisoare, la patru luni după ce a fost eliberat condiționat. Cererea a fost făcută în baza Legii recursului compensatoriu.

Astfel, Judecătoria Sectorului 5 analizează, joi, cererea lui Dan Voiculescu. Conform spuselor lui Tudorel Toader, ministrul Justiției, va oferi despăgubiri între 5 şi 8 euro pentru deţinuţii care au executat integral pedepsele în condiţii necorespunzătoare înainte de intrarea în vigoare a Legii recursului compensatoriu, scrie Adevărul.ro. 

Reamintim că Dan Voiculescu nu a plătit nici prejudiciul în dosarul ICA, în care a fost condamnat, şi nici cheltuielile de judecată. Omul de afaceri a fost eliberat condiţionat, în urma executării unei treimi din pedeapsa de 10 ani primită, în 2014, în dosarul „ICA”.