Dan Voiculescu a declarat sâmbătă dimineaţa că a cerut strămutarea dosarului I.C.A. de la Curtea de Apel Bucureşti pentru că este pusă o foarte mare presiune pe instanţă de judecată, anunță HotNews.
Întrebat cine anume pune presiune, el a afirmat că nu ştie şi că acest lucru rămâne să fie aflat.
Dan Voiculescu s-a prezentat în această dimineaţă la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, ca urmare a măsurii controlului judiciar, dispusă de procurorii DNA în noul dosar în care este cercetat pentru şantaj. Dosarul urmează să se judece în 8 iulie, la Tribunalul Bucureşti.