Ministrul Transporturilor a anunțat astăzi că nu va fi reziliat contractul cu italienii de la Impregilo - Salini, pentru construcţia tronsonului trei al autostrăzii Orăştie - Sibiu, cu o lungime de 22 kilometri, care va fi finalizat pe 15 noiembrie, fără costuri suplimentare.
"Săptămâna trecută, Salini - Impregilo avea o serie de cereri inacceptabile şi de atitudini contractuale inacceptabile pentru care noi am spus că ori se revine în limitele contractului şi se termină acest contract cu rezolvarea alunecărilor de teren fără costuri suplimentare, aşa cum a spus şi Comisia Europeană, aşa cum au stabilit şi experţii agreaţi de comun acord de către părţi, în caz contrar urmând să reziliem. Până ieri, ora 12.00, şi-au dat acceptul pentru cererile formulate de către Compania Naţională de Autostrăzi", a explicat Dan Şova, într-o conferinţă de presă.
Constructorul şi-a asumat finalizarea a 16 kilometri neafectaţi de alunecările de teren la 15 iulie, urmând ca la jumătatea lunii noiembrie să fie încheiate lucrările pentru diferenţa de 6 kilometri cu probleme, fără costuri suplimentare pentru CNADNR, potrivit sursei citate.
Contractul pentru acest tronson a fost semnat în mai 2011, având o valoare de 182,9 milioane euro.