Dan Șova A SCĂPAT pe mâna lui. Articolul din Regulament care l-a SALVAT de ARESTARE a fost modificat chiar de el

Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul senatorului Dan Şova a fost respinsă de Senat. Au fost întrunite 79 de voturi "pentru", 67 "împotrivă", 5 abţineri, pentru arestare fiind necesare minim 85 (jumătate din numărul total al senatorilor), potrivit Regulamentului Senatului.

Constituția prevede la art. 76 că hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră. În acest context, Dan Şova ar putea fi arestat, însă procesul verbal întocmit de Senat este realizat pe baza Regulamentului Senatului care prevede ca hotărârile să fie adoptate cu votul a jumătate din numărul total al senatorilor. Articolul din Regulament a fost modificat în acest sens chiar de Dan Șova.

Astfel, senatorii au decis că Dan Şova nu poate fi arestat preventiv pentru că nu s-au îndeplinit condiţiile din statutul parlamentarilor: nu au votat jumătate plus unu din numărul senatorilor pentru încuviinţarea cererii DNA. Au votat 79 de senatori din 85 câţi era nevoie pentru o majoritate calificată.

În schimb, Elena Udrea este în arest în dosarul „Gala Bute” deşi în cazul său, la Camera Deputaţilor,  au fost 170 de voturi în favoarea arestării din necesarul de 199 pentru o majoritate calificată.

"Reamintim faptul că Elena Udrea este în arest în dosarul „Gala Bute” deşi Camera Deputaţilor a făcut acelaşi lucru ca în cazul lui Dan Şova: au fost doar 170 de voturi în favoarea arestării din necesarul de 199 pentru o majoritate calificată invocată acum”, a scris Elena Udrea, pe Facebook.