Dan Puric, unul dintre cei mai cunoscuți actori, eseiști și regizori români, le-a scris un mesaj medicilor „aruncați acum într-un război atât de cumplit”.
Mai jos redăm integral mesajul lui Dan Puric:
Sunt perioade lungi în viața unui popor, când cuvinte precum: jertfă sau sacrificiu se topesc simultan, atât de pe buzele oamenilor, cât și din sufletele lor. Și-atunci, acel popor „liniștit” de comfort și de-atât prea multă oarbă civilizație, calcă amnezic în lume, neștiind că pășește șchiop.
Dar sunt și clipe fulger, când o țară se poate prăbuși în dezastru și-atunci, aceste sfinte cuvinte uitate reapar cu nemărginită forță în ființa tainică a omului, făcându-l să pășească din nou, întreg și demn, în propria-i condiție de-a fi. Asta se întâmplă astăzi și în România!
Ne puteți urmări și pe Google News
O sfântă reînviere! Nu în toate inimile, în câteva! Dar este de ajuns! Ele, aceste inimi, în care a renăscut, viu și neîntinat de timpuri, spiritul de jertfă, sunt exemplul tulburător prin care o țară întreagă se poate reface, învățând să pășească din nou drept în lume.
Avangarda de sacrificiu! Jertfiții de serviciu de pe frontul tragic care tocmai s-a deschis! Armata halatelor albe! Corpul medical al țării! Iată-l aruncat cu toată ființa, neprivind o clipă-napoi, într-un război atât de cumplit, disproporționat, între ferocitatea necunoscutului și posibilitățile lor omenești de înfruntare.
Cumplită prăpastie pe care numai conștiința jertfei o poate trece! Sunt în văzul unei întregi țări, luptătorii din prima linie, așezați din reînviată, sfântă, datorie, în tranșeele morții!
Ce inimaginabilă surpriză a vieții! Ce joc paradoxal al istoriei!
Ei, care tot în văzul țării, ani de zile, au fost nedreptățiți, umiliți material și mai ales moral, îndemnați parcă ocult să-și părăsească țara în număr cât mai mare și cât mai repede, iată-i acum răspunzând cu o sfântă atitudine, nelăsând loc niciunui legitim resentiment, oferindu-și întreaga ființă, creștinește, nevoilor țării, ca și cum prin ei ar fi renăscut, fulgerător și neașteptat, în plin dezastru, calitatea de a fi roman!
Spunea undeva Domnul ființei noastre românești, Mihai Eminescu, că: „Sămânța din care a răsărit acest popor e nobilă și poporul nu va pieri decât atunci când românii vor uita noblețea seminției lor.”
Așa îi văd eu pe acești oameni acum, într-o Românie pierdută, dezorientată și, mai ales, înfricoșată, îi văd pe câmpul de luptă, Doamne, oare pentru a câta oară în istorie, cu „muniție” puțină, dar cu cămașa deschisă la piept, ca nu cumva „glonțul” ucigaș să lovească inima țării! Și de aceea, pentru mine, ei reprezintă NOBLEȚEA DE A FI ROMÂN!
Recomandările noastre
