Liberalul Dan Mihalache, fost secretar general adjunct al Guvernului, a câştigat definitiv, joi, procesul în care era acuzat de Agenţia Naţională de Intergitate de incompatibilitate şi spune că ar putea candida pentru un post de demnitate publică.
Mihalache a declarat pentru Mediafax că după doi ani de zile a câştigat procesul cu ANI, în care era acuzat de incompatibilitate, decizia fiind luată în mod definitiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
"Eu respect hotărârile justiţiei şi mă bucur mai ales că în justiţie mai sunt oameni normali la cap care să înţeleagă de fapt care sunt sensurile legislaţiei care privesc integritatea şi incompatibilitatea în România. Nu pot decât să mă bucur că mi s-a făcut dreptate, într-un fel sau altul, şi nu am de gând să duc mai departe această discuţie nici măcar în raport cu ANI", a declarat Mihalache, citat de mediafax.ro.
Întrebat dacă în urma sentinţei ANI intenţionează să ocupe o funcţie publică, având în vedere că nu va avea o interdicţie asociată în acest sens, Mihalache a răspuns: "Poate că voi candida pentru o funcţie publică aleasă în perioada următoare".
Agenţia Naţională de Integritate anunţa în noiembrie 2012 că a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Sorin Dan Mihalache, secretar general adjunct al Guvernului la acea dată.
Dan Mihalache declara atunci că îl va da în judecată pe şeful ANI, Horia Georgescu, referindu-se la acesta cu formula "această jigodie frustrată".
Decizia ANI a fost contestată de Mihalache în instanţă.
Ulterior, Mihalache a fost demis de către premierul Victor Ponta din funcţia de la SGG, motivul fiind declaraţiile făcute în acea perioadă de acesta la adresa SUA.