Dan Mihalache îi răspunde lui Victor Ponta: Nu dorim să facem ping pong cu mingi de proastă factură

Consilierul prezidențial Dan Mihalache i-a sugerat premierului Victor Ponta să se adreseze Inspecției Judiciare dacă are suspiciuni cu privire la independența justiției. Premierul a spus că își pune întrebarea dacă nu cumva președintele Klaus Iohannis a făcut presiuni pentru ca el să fie trimis în judecată.

"Ponta e în nota obișnuită a declarațiilor pe care le face crezând că este foarte inteligent dacă le ascunde sub formule vagi. Noi, la nivelul Administrației Prezidențiale nu dorim să facem ping pong cu mingi de proastă factură cu Victor Ponta pentru că avem treabă. Dacă domnul Ponta are vreo apăsare foarte mare și o suspiciune, cum spune, cu privire la independența justiției se poate adresa Inspecției Judiciare, oricum are experiență consolidată", a declarat Dan Mihalache.