Dan Diaconescu se relansează cu ajutorul lui Ponta

Liviu Dragnea a început negocieri politice cu fostul adversar al lui Victor Ponta.

După ani întregi de conflicte dure și insulte, ieri di mineață, președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a avut o discuție cu secretarul general al PP-DD, Liviu Neagu, la care a participat și liderul informal al PP-DD, Dan Diaconescu. Potrivit lui Dragnea, discuția s-a limitat la posibilitatea unor alianțe în teritoriu, deși, ulterior, Victor Ponta a spus că nu exclude o colaborare în Parlament. PSD încearcă astfel să-și păstreze majoritățile în primării și în CJ-uri, după ce PNL a decis să rupă alianțele cu social-democrații și să colaboreze cu PDL.

„Vrem în toate judeţele şi localităţile unde se poate (...) să facem majorităţi cu PP-DD, în condiţiile în care liberalii au hotărât să facă alianţă cu PDL”, a afirmat Dragnea. Diaconescu a confirmat această intenție: „Putem face alianţe locale şi cu unii şi cu ceilalţi din ceea ce eu numesc ciocoii români”.

Diaconescu nu și-a convins parlamentarii

Câteva ore mai târziu, într-o discuție cu liderii și parlamentarii PP-DD, Diaconescu nu a putut impune decizia potrivit căreia conducerea centrală va ordona filialelor locale ale partidului să se alieze cu PSD. Un grup consistent de parlamentari a cerut ca filialele să aibă libertate în privința alianețelor locale, iar Diaconescu a amânat o decizie. El spune că PP-DD poate influența majoritatea în 34 de județe.

Dacă nu și-a convins oamenii, Dan Diaconescu a decis să folosească negocierile drept rampă de relansare. El a anunțat că se pune în fruntea unei alianțe anti-Băsescu, care să promoveze în finala pentru prezidenţiale „doi oameni care să garanteze că nu vor să-l numească pe domnul Băsescu premier”.

Diaconescu a insistat că primii care ar trebui să intre în alianță sunt liberalii. Deocamdată însă, singurii care au salutat această inițiativă au fost socialdemocrații. „Asta este o veste foarte bună. Dacă Dan Diaconescu vrea să facem o alianță anti-Băsescu, suntem acolo”, a declarat președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea.

„Saltimbanc cu cravata mov”

De dragul majorităților locale, Victor Ponta se aliază cu omul despre care, acum două săptămâni, vorbea extrem de disprețuitor. „Am un sentiment de vinovăție și vreau să vă cer scuze, am mutat de la Târgu Jiu la Satu Mare circul. Până pe 25 mai o să aveți aici un saltimbanc de circ în mov. O să-l vedeți cu cravată mare, mov. Vreau să vă dau vestea bună că după 25 n-o să-l mai vedeți pe aici. Așa a fost și în Târgu Jiu, a fost până în ziua alegerilor, după care nu l-a mai văzut nimeni. Îl mai căutau niște bieți oameni ca să-i dea banii pe care a promis că-i dă”, spunea Ponta, la Satu Mare, înainte ca PSD să obțină numai 37% la alegerile europarlamentare, în loc de proiectatul 44%.