Doliu în sportul românesc! Un câștigător al Cupei Campionilor Europeni a murit

Doliu în sportul românesc! Un câștigător al Cupei Campionilor Europeni a murit

Campionul european FIRA cu echipa României și câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Dinamo, Dan Coravu, a murit la vârsta de 75 de ani.

Coravu, născut pe 5 septembrie 1943 la Bucureşti, a evoluat pe postul de aripă, debutând în rugby la Constructorul Bucureşti, după care a jucat toată cariera la Dinamo, echipă cu care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1967. 

A obţinut trei titluri de campion naţional la juniori, în 1959, 1960 şi 1961, toate cu Constructorul, a fost de două ori campion naţional de seniori cu Dinamo, în 1965 şi 1968/1969, iar între 1960 şi 1968 a fost component al echipei naţionale, cucerind titlul european FIRA în sezonul 1968/1969, conform Agepres.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă 4 mai, de la ora 12:00, la Biserica Cuţitul de Argint din Bucureşti.

Ne puteți urmări și pe Google News