DAN C. MIHĂILESCU: O lume-ntr-un ibric

Mâine, Editura Humanitas lansează la Târgul Gaudeamus titlul care pentru mine este, fără umbră de îndoială, cartea anului 2008 (Nicolae Manolescu, cu "Istoria critică a literaturii române", intră, desigur, la altă categorie): "Confesiunile unui cafegiu", de Gheorghe Florescu.

O carte fabuloasă, scrisă cu cinică sinceritate, sagace, necruţător şi subtil, cu fibre de sarcasm şi orgoliu invulnerabil, într-un horror vacui tipologic, cu sute de personaje din Securitate, miliţie, procuratură, SIE, nomenclatura PCR şi lumea interlopă, dar şi din elita literară, teatrală, medicală, muzicală, religioasă şi ziaristică a Bucureştilor din ultima jumătate de veac. Suntem aruncaţi în plină Mafia Cafelei, şi anume între liniile de foc ale partidei naţionalist-ceauşiste (unde tronau Pleşiţă, Nuţă, Neagoe, Macri, Cosma, Tudor Stănică, Aurelian Stan, Stamatoiu ş.cl.) versus partida internaţionalistă (Pacepa, Doicaru, Naum, Radu Abagiu ş.a.) cu al său Padro Padrone în persoana colonelului Victor Ranga (şeful legendarei Agenţii de Import), rudă cu Ana Pauker, şef Serviciu Contrainformaţii în SSI, rezident KGB, afemeiat notoriu si presupus agent Mossad, susţine Gheorghe Florescu.

Cine dintre noi nu-şi aduce umilitor aminte de lungile, terifiantele cozi la alimentarele ceauşismului? Ore în şir de stat în zăpadă sau vipie pentru două sticle de lapte sau bere, pentru raţia de zahăr şi ulei, pentru pipote, gheare, unt, săpun, cafea, pastă de dinţi, hârtie igienică sau chibrituri, pentru kilogramul de brânză sau carne schimbat apoi pe făină şi orez, mălaiul dat pentru un carton de ouă, cutia de ness Amigo (tătucul mărcii pe piaţa noastră era „vienezul“ Marin Ceauşescu) dată la schimb pentru medicamente, banane, ciorapi de damă ş.a.m.d.

Ei bine. Vreţi să ştiţi cum ajungeau toate aceste mărfuri în depozite, cum făceau troc mahării comerţului în fecundă reciprocitate, întru ungerea (corupţia generalizată ca lubrifiant) de sus până jos a Sistemului? Vreţi să ştiţi cum se învârteau tonele de delicatese ale Mecanismului printre rafturile doldora din Kiseleff, Dianei 4, Aleea Alexandru 18, Varşovia 6 ori Praga 4, care au fost cauzele reale care l-au dus la execuţie pe vinarul Ştefănescu şi cum era să fii coleg de celulă cu Marian Clită, ucigaşul lui Babu Ursu? Vreţi să vedeţi cum arătau şi unde locuiau prostituatele de lux ale securimii, şantajul reciproc dintre subansamblele Aparatului, lucrăturile masoneriei, omnipotenţa Securităţii inclusiv în materie de comerţ, ori firele care duc de la bogaţii de ieri la îmbogăţirile de azi? Citiţi, atunci, cartea lui Gheorghe Florescu, cafegiul de pe Hristo Botev 10 (până la cutremurul din 1977) şi Sfinţilor 6-10, locuri binecuvântate, vizitate cu aromat şi alcoolic folos de Nichita Stănescu şi Marin Preda, de N. Carandino, Toma Caragiu, Emil Botta, Giugaru, Amza Pellea, Beniuc, Harry Brauner, Băieşu, Piersic, Doinaş, Radu Beligan, Mişu Fotino, Cornel Coman, Finteşteanu... şi încă vreo 20 de nume de acelaşi calibru, ca să nu mai zic de doctorii faimoşi, avocaţii, mă rog, ceea ce pe vremea lui Claymoor se numea „le tout Bucarest“, sau lumea „pschtt“! Y compris scene cu Menahem Begin, Max şi Nicolae Cajal, Moses Rosen, Bernard Morski, dr. Iosef Damian ş.a., autorul având un filosemitism autentic şi accentuat autodeclarat.

Debutând editorial la 64 de ani, Gheorghe Florescu pritocea amintirile astea încă de prin anii ’80. Era vorba să i le prefaţeze bunul prieten Alexandru Rosetti, boierul mason de partid, a cărui prezenţă gâlgâitoare umple aici multe pagini magnetice. Copilărind în Dudeşti, oltean dăruit dintru început negustoriei (mercantil, versatil, pliabil, ductil) şi educat la marea şcoală (monopol) armenească a cafelei (Avedis Carabelian), Gheorghe Florescu dă o lecţie ameţitoare de adaptabilitate prin corupţie la teribila arhitectură a ororii şi deriziunii ceauşiste. Cum ajunge să fie condamnat la 12 ani în „lotul cafelei“ din 1985 (eliberat condiţionat, a executat 3 ani şi două luni), cine şi pentru ce l-a torturat, cum făcea rost de cafea Avedis însăşi Elena Ceauşescu şi ce au ajuns după 1989 tartorii, complicii şi victimele - rămâne să aflaţi dumneavoastră.

O lume văzută din subteranele cu plăceri clandestine ale nomenclaturii, pentru care pasul nostru agitat, al pietonilor de rând, nu făcea (şi nu face) nici măcar cât un foşnet de umilă viermuială.