Acum câţiva ani, Editura Paideia a avut un real succes (cel puţin de stimă) tipărind „Anii ’80 şi bucureştenii“, varianta în limba română a revistei „Martor“ editată de Muzeul Ţăranului Român: istorii personale cu sau fără ştaif antropologic, de la oameni de toate vârstele şi calibrele, care ne replonjau în marasmul ceauşist, cu toate umilinţele acelui deceniu de absurd, deriziune, teroare şi idiotizare programată.
Iată-i continuarea, la fel de pasionantă, agasantă, provocatoare, jalnică sau feerică, potrivit unghiului pe care ţi-l alegi. Tot la Paideia, Şerban Anghelescu, Gabriela Cristea, Vlad Manoliu, Carmen Mihalache şi Petre Popovăţ, alături de peste 25 de colaboratori (de la cizmari, mineri şi drogaţi, la consilieri prezidenţiali, patroni şi profesionişti din mass-media) ne pun în faţa ochilor oglinda deceniului trecut.
Ani de explozie editorială şi de recuperare a Istoriei, dar şi de cinism, amoralitate, anomie deliberată, Caritas-uri, Bancorex-uri, Pavel Coruţ, Sandra Brown, efluviile paranormalului, gradualism versus terapie de şoc, AFDPR şi UNITER, cu METRO, primul supermarket, frenezia (sau alergia) faţă de Soros ori faţă de Regele Mihai, cu uriaşele falii între îmbogăţiţii şi sărăciţii tranziţiei, între intelectuali şi proletariatul căruia i se ofilise condiţia de „clasă politică conducătoare“ ş.a.m.d. Le regăsim pe toate aici, mai sobru sau mai picant expuse, subiectiv, ghiduş, amar, aluziv, acuzator, resemnat. Oameni stâlciţi în bătăi la mineriade şi care au fugit din România mâncând pământul („pentru prima oară în viaţa mea mi-a fost ruşine că sunt român“).
Muncitori îndoctrinaţi şi nostalgici, pentru care Ceauşescu rămâne un patriot chiar dacă şi-a devastat în chip desăvârşit obiectul muncii. Tineri dotaţi care pleacă la studii în America, se întorc din dor de ţară, subtil dezamăgiţi, dar nimeni nu este dispus să le echivaleze studiile şi diploma. Micul trafic de frontieră, găştile studenţiei din Grozăveşti, libertatea rockului şi a prezervativelor, fascinaţia afacerilor şi înduioşătorul self-made-man-ism dâmboviţean. Capitole de antologie ne oferă Victoria Moţoc, Călin Torsan, Sorin Minea, Elena Radu, Cora Moţoc, Petre Popovăţ şi Vintilă Mihăilescu, acesta din urmă relatând o tristă (şi încă actuală) experienţă cu televiziunile occidentale şi „agenda“ lor în privinţa statutului Transilvaniei.
De altfel, despre televiziune pe post de „chimie a naţiunii“ scrie ataşant Şerban Georgescu, evocând începuturile cu Adrian Sârbu la Canal 31. Dacă ne gândim bine, 1995, anul naşterii Pro Tv, poate fi considerat din acest punct de vedere unul istoric, echivalent ca forţă iradiantă în plan popular cu ce a însemnat pentru lumea elitelor fenomenul Humanitas iniţiat în 1990 de Gabriel Liiceanu. Coşmarul rămâne în noi, cum subliniază Şerban Anghelescu în prefaţă. Odată eliberată, continuă el, „victima nu-şi pierde calitatea de victimă. Tranziţia se va încheia probabil odată cu dispariţia fiinţelor învăţate să trăiască schizoid în regimul totalitar şi să concilieze o viaţă de detenţie, care devenise normală, cu o viaţă liberă aiuritoare“.