Cunoscut pentru declarațiile sale care au făcut vâlvă în spațiul public, solistul trupei Holograf, Dan Bittman, a anunțat că se va imuniza împotriva COVID-19.
Cântărețul Dan Bittman se va vaccina împotriva COVID-19. El declarat că a așteptat apariția vaccinului dezvoltat de compania Johnson&Johnson deoarece nu a dorit să se imunizeze cu un vaccin bazat pe tehnologia ARN mesager. Cu toate acestea, Dan Bittman a anunțat că nu se va imuniza cu Johnson&Johnson, ci cu AstraZeneca.
Colaboratorul Evenimentul Zilei, Dan Bittman a decis să se vaccineze împotriva noului coronavirus. El este cunoscut drept un contestatar vehement a restricțiilor impuse de autorități în perioada pandemiei de COVID-19. Declarațiile sale anti-restricții și anti-mască au devenit virale în spațiul public.
Solistul trupei Holograf a anunțat, la o televiziune de știri, că a decis să se vaccineze împotriva coronavirusului. El a precizat că a respins, până în prezent, vaccinurile produse pe baza tehnologiei ARN mesager, precum cele dezvoltate de Pfizer – BioNTech și Moderna.
„Am așteptat vaccinul Johnson & Johnson, care mi se pare mai tradițional și în alea tradiționale am încredere. Nu am încredere în astea cu ARN mesager, ca Pfizer și Moderna, de asta aștept pe cel de la J & J. Dar, uite, ca să nu zica lumea nu știu ce, mă voi vaccina cu AstraZeneca”, a declarat Dan Bittman.
Bittman nu se teme de tromboze
Dan Bittman a declarat că nu se teme de tromboze și că acestea pot fi evitate cu un anticoagulant, administrat cu o săptămână înainte de vaccinare.
„Eu nu știu de ce nu se explică lumii, care e speriată de tromboze, că dacă iei cu o săptămână înainte un anticoagulant, care costă 5 lei, nu se întâmplă nimic riscant. Nu e comunicare deloc, iar lumea e speriată”, a spus Dan Bittman.
România a depășit 6 milioane de doze administrate
România a depăşit, duminică, 6 milioane de doze administrate de la începutul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, vicepreşedinte al Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea împotriva SARS-CoV-2.
„România, jos pălăria! Cum încheiem acest weekend? Cu rezultate foarte bune! Peste 100.000 de persoane au ales să se vaccineze în fiecare zi (sâmbătă - 110.633 şi duminică - 103.937); peste 3,6 milioane de persoane au fost vaccinate până acum cu cel puţin o doză; România a depăşit încă o bornă, 6 milioane de doze administrate de la începutul campaniei de vaccinare”, a scris Baciu pe Facebook.