Potrivit lui Oreste, cel mai mare dușman al lui Barna în campanie electorală este chiar Barna
Jurnalistul Oreste Teodorescu critică dur atacul lansat vineri, la Biroul Electoral Central, de către Dan Barna la adresa președintelui Klaus Iohannis, afirmând că în ciuda eforturilor pe care le face, liderul USR se va clasa pe locul 3 la alegerile prezidențiale din noiembrie, potrivit psnews.ro.
Liderul USR, cel care susține că va ajunge președintele României, l-a criticat pe Klaus Iohannis spunând despre acesta că a fost „un pompier pentru momentele când casă a luat foc şi se prăbuşea”. Liderul USR a mai spus că dacă preşedintele Iohannis ar fi fost un „gospodar mai atent şi diligent”, nu se ajungea în asemenea situaţii. Șeful statului i-a răspuns contracandidatului său Dan Barna, care a spus cu puțin timp înainte, tot la BEC, că actualul președinte a fost un pompier și ”dacă era un gospodar mai atent, poate nu se ajungea să luăm foc de atâtea ori”.
”Am fost un pompier atomic, care a prevenit să se prăbușească România (…). Fără mine și prezența mea, PSD-ul ar fi reușit să distrugă justiția din România și ar fi fost o catastrofă”, a spus Klaus Iohannis.
Dan Barna, criticat dur de Oreste
Ziaristul îl taxează pe Dan Barna și pentru declarația de joi, după victoria obținută de Laura Codruța Kovesi, când a afirmat că ”USR-PLUS a avut un rol decisiv”. Oreste crede că afirmația liderului USR este „la fel de nefrecventabilă și chiar urâtă ” precum „cățărarea pe cadavrul Alexandrei în lansarea campaniei prezidențiale a domnului Cumpănașu”, scrie psnews.ro.
„Sunt două chestiuni aici: așa cum am dezavuat și cum mi s-a părut de un grotesc inimaginabil cățărarea pe cadavrul Alexandrei în lansarea campaniei prezidențiale a domnului Cumpănașu, la fel de nefrecventabilă și chiar urâtă mi se pare declarația domnului Barna că USR a făcut diferența pentru numirea Kovesi. Să vampirizezi succesul profesional al cuiva în scop electoral, nu este cu nimic mai pardonabil decât toată campania pe care o face domnul Cumpănașu. Mie mi se pare că domnul Barna este consiliat greșit. Noi, creștinii tradiționaliști și conservatori, știm cine este Mesia. Doar el ne poate face fericiți oriunde ar fi. Sloganul domnului Barna „Fericiți în România” mi se pare într-o notă exagerată la fel că toate predicatele de campanie ale domniei sale. Eu nu cred că vreun președinte al României poate asigura vreunuia dintre noi fericirea. Fericirea este un concept mult mai adânc. Sfatul meu pentru Barna este să se uite puțin în oglindă și să își revizuiască cumva retorică de campanie. Dânsul nici nu mai are nevoie de rival. Fiecare declarație a domniei sale îi mai scade câte un punct. Cel mai mare dușman al domnului Barna în campanie electorală este chiar Barna.
Este evident că domnul Barna se poziționează că un challenger direct al domnului Klaus Iohannis. Pentru domnia sa și capul domniei sale (Dan Barna – n.r.), nu încape nicio îndoială că nu întră în turul 2 și atunci, prin asociere, acesta dorește să atragă atenția că este singurul competitor cu șansă să îl bată în turul 2 pe Klaus Iohannis. Eu nu cred. În lumina ultimelor declarațîi și a multor scandaluri din USR, cred că domnul Barna se va clasa pe locul 3.
Acum, după ce mama națiunii, tovarășa Dăncilă, a anunțat că a deblocat fonduri pentru primari, cred că și-a asigurat o prezență foarte activă a primarilor care vor reuși să păstreze scorul PSD undeva între 18%-22%. Deși nu merită și ar fi fost mult mai interesant un tur doi cu Dan Barna și Klaus Iohannis, pentru că PSD nu mai merită să între în nicio competiție electorală importantă, cred că realitatea și aritmetică politică plasează PSD pe poziția a două”, a declarat Oreste Teodorescu pentru PSnews.ro.