A pierdut majoritatea în Biroul Național, iar locotenenții lui au fost trecuți în umbră. Europarlamentarul Cristian Ghinea, care a dat bir cu fugiții când s-a votat monțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, a primit interdicție să candideze pe motiv că este nepopular și asta aduce prejudicii partidului.

Cătălin Drulă, acuzat că a fraudat alegerile interne, a rămas simplu membru al BN, iar Ionuț Moșteanu a pierdut funcția de vicepreședinte. Chiar dacă sunt considerați oamenii lui Barna, useriști moderați precum Iulian Bulai, Cristina Prună, Claudiu Năsui și Silvia Dinică au obținut locuri în BN și sunt considerați persoane flexibile, cu care se poate dialoga.

Radicali precum Tudor Pop, George Marussi, George Țăranu, Radu Mihaiu și Ion Voinea au rămas pe dinafară.

„Este o echipă în care am mare încredere. Împreună vom câștiga alegerile prezidențiale, locale, și vom duce USR la guvernare”, a declarat Dan Barna. Posibil, însă, ca această echipă să se impună după prezidențiale și să-i ceară demisia lui Dan Barna dacă liderul nu-și va atinge obiectivul.

Te-ar putea interesa și: