Dan Antonescu, noul consilier al șefului IGPR: „Trebuie să corectăm ceea ce nu este bine în Poliția Română”

Dan Antonescu, noul consilier al șefului IGPR: „Trebuie să corectăm ceea ce nu este bine în Poliția Română”

Celebrul criminolog Dan Antonescu, fost șef  la Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei, dar și în Direcția Operațiuni Speciale, a fost numit în funcția de consilier al Inspectorului General al IGPR, chestorul Liviu Vasilescu

Șeful Poliției Române este cel care l-a propus în această funcție, iar ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, prin ordinul M.A.I. nr. II/2063/27.11.2019, a aprobat solicitarea.

„Decizia a fost motivată de experiența și profesionalismul demonstrate pe timpul desfășurării activității de aproape 23 de ani, ca polițist operativ,  în structurile M.A.I., dintre care 17 la Serviciul Omoruri al Politiei Capitalei”, a transmis Ministerul Afacerilor Interne.

„Mă bucură această propunere, mă onorează dar și mă obligă, în același timp. Așa cum nu m-am făcut de râs la Omoruri și la DOS, sper să îmi aduc aportul în schimbarea în bine a imaginii Poliției Române și să scoatem în față ceea ce fac, cu adevărat, polițiștii. Și, acolo unde nu este bine, să corectăm”, a declarat, pentru EVZ, comisarul șef Dan Antonescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Noul consilier al șefului IGPR a adăugat că „de 10 ani în care am lucrat îm mass-media, în televiziune, m-am lămurit cum este privită Poliția și îmi dau seama ce trebuie făcut”.