– Evenimentul Zilei: – În aprilie ne spuneați, pe Facebook, că vă imaginați un nou proiect muzical cu maestrul Nicolae Botgros. I-ați rugat pe fanii dumneavoastră să vă propună piesele pe care și lear dori să le asculte. Ce s-a întâmplat de atunci? Cum au reacționat fanii? Nicolae Botgros cum a văzut inițiativa?

– Damian Drăghici: – Prima mea dragoste sau, mă rog, alegerea care s-a făcut la mine în familie, căci nu eu am ales ce vreau să fac, ci mi-a fost impus să fac muzică… Așadar, prima mea dragoste, naiul, a fost instrumentul prin care mi-am câștigat existența și nu numai. Mi-am obținut astfel alter egoul. Mult timp și în diferite contexte am fost nevoit să fac alte lucruri, dar tot naist m-am considerat. E ciudat, să zicem că îți câștigi existența ca jurnalist, dar tu, de fapt, vrei să scrii cărți de filosofie. Nu au nicio treabă una cu cealaltă. Cam așa a fost și la mine. Naiul a fost ales, după ce, la 4 ani, am încercat diferite instrumente, precum țambalul, basul, acordeonul, pianul, toba, și nu a funcționat. Atunci ăl bătrân, tata cum îi spuneam eu, i-a zis familiei „duceți-l la frati-miu să învețe naiul măcar”. Am rămas la nai și de pe la 12-13 ani am preluat acest lucru ca pe o obligație. Voiam să fac ceva din mine. Am cântat până la 18-19 ani în România. În Grecia am fost nevoit să cânt cu orga, apoi m-am dus la Berklee, unde au urmat anii de nai, după am început să fac compoziție de film, pe urmă m-am întors în România, unde devenisem producătorul, liderul de band și toboșarul trupei Damian Brothers. Apoi jazz, au fost perioade și perioade. Deci, relația cu naiul a fost ciudată. Iar acum, dacă tot mi s-a dat acest har, mi-am zis să mă întorc la acest instrument și să cânt melodiile cu care românii se identifică cel mai ușor, adică muzica de folclor. Am făcut postarea și am primit o listă mare de piese pe Facebook, oamenii au fost foarte receptivi și s-au arătat fericiți că fac lucrul ăsta. Mulți nu se așteptau. În afară de asta, chiar au pus suflet în alegerea repertoriului. Nicolae Botgros e super fericit și el, și cred că o să iasă un proiect foarte tare. Pentru oameni! Poate că înainte nu am făcut muzică doar pentru oameni, ci și pentru mine. Muzică pentru orgoliul meu, pentru starea mea. Acum, alegerea este pur și simplu pentru oameni.

– O să adaptați, reinterpretați piesele, așa cum ați mai făcut-o și în alte proiecte?

 – Nu, de data asta va fi folclor pur și simplu.

– Ce piese v-au propus fanii?

– Avem piese de la Maria Tănase, de la Fănica Luca, de la Maria Ciobanu, Ion Dolănescu, Maria Lătărețu, Liviu Vasilică. Voi cânta piesele foarte cunoscute: Ciuleandra, Cântă cucu-n Bucovina, piese pe care oamenii le știu.

– Când credeți că va fi gata albumul?

 – Am vorbit cu Nicolae și probabil că în următoarele luni îl lansăm.

„ Eu am avut multe dubii cu muzica, din moment ce nu am ales eu, ci mi-a impus-o familia”

 

2019, anul surprizelor pentru fanii lui Damian Drăghici. Artistul va susține circa treizeci de spectacole, va lansa un album nou alături de trupa „Damian Brothers” și va prezenta publicului piese din folclorul românesc.

– EVZ: Ce proiecte muzicale mai aveți în plan?

– Damian Drăghici: Mai am un proiect cu o orgă de biserică și cu un cor, pentru colinde de iarnă.

– Și programul anului 2019?

– O să am vreo 30 de concerte în țară și în București, iar la sfârșitul lunii iulie voi lansa un nou album cu Damian Brothers.

– Ce artiști v-au influențat cel mai mult? Ne puteți spune câțiva muzicieni preferați?

– Am avut diferite etape. Am fost, rând pe rând, inspirat, influențat sau motivat de diferiți muzicieni. Diverse emoții s-au născut înăuntrul meu. Când produci sau compui, cred că, de cele mai multe ori, nu iese exact muzica pe care ai asculta-o cel mai mult. Mai degrabă e vorba de stări diferite. Dacă ai mâncat și asiatic, și italienesc, și franțuzesc cred că, după aceea, dacă ar fi să îți gătești singur, le amesteci, pui poate nițel asiatic, nițel franțuzesc, iar când iese mâncarea este posibil ca românilor să le placă mai mult. Așa și-n muzică. La început m-a influențat folclorul, după care jazzul, rock-ul, apoi muzica clasică. Aș putea spune că un artist inovator, al cărui fan al stilului de viață am fost, nu știu dacă a fost o alegere bună, mi se părea ca un erou, eram mic pe atunci, este Miles Davis, un mare trompetist de jazz. Din rock, trupa preferată este Led Zeppelin. Apoi, cu muzica clasică, am avut o perioadă în care eram obsedat de Stravinsky. Dacă stau la pian și compun, toată agresivitatea și intensitatea lui Stravinsky ies cumva din mine. Îmi plac măsurile sale mixte, abordarea și felul în care orchestra, e ceva acolo care îmi place foarte mult. Pe urmă, muzica lui Quincy Jones și cea a lui David Foster au avut impact asupra mea. Iarăși, un mare producător din , 70-, 80, Brian Eno, cu al său album „Music for airports”. Apoi compozitori de muzică de film, precum Jerrald King „Jerry” Goldsmith, John Williams, James Newton Howard, Alan Silvestri. Ce am enumerat nu reprezintă nici măcar 1% din toată muzica pe care am ascultat-o.

– Și dintre tinerii artiști români care se aud la radio de cine vă place?

– Este dificil să spun ce îmi place de la radio, pentru că mă aflu într-un proces de regăsire și de dezvoltare, am perioade în care ascult muzică obsesiv, perioade în care nu ascult deloc. Nici măcar nu îmi impun asta. Uneori iubesc muzica, alteori o urăsc. E dificil. Ascult muzica de la radio doar când merg cu Uberul, dar n-aș putea să spun cine cântă. Sunt o grămadă de artiști talentați, chiar săptămâna trecută am fost la un party, la Smiley, însă nu aș putea „să pun degetul” pe vreunul și nici pe altul „jos”. Aici e vorba de genul pe care îl asculți, poate și de vârstă. Am 49 de ani. Nu mă consider bătrân, dar la un moment dat îți creezi propiul tău stil și ai niște asteptări. Asta nu înseamnă că sunt „stuck” (trad. lb. engleză: blocat), că vreau să ascult ceva vechi. Dacă vreau să ascult ceva nou, caut pe net artiști care au ceva foarte special, nu comerciali.

– Dați-ne câteva exemple.

 – PJ Morton, Lalah Hathaway, Snarky Puppy, oamenii ăștia fac un fel de R&B-Jazz-Funk. Dirty Loops cu ale lor combinații mai ciudate. Asta pentru că urechea mea caută un altfel de sunet. Nu aș fi cel mai bun în a da un „playlist” (trad. lb. engl: listă cu piese muzicale) oamenilor.

– Cum ați reușit să intrați la Colegiul de Muzică Berklee din Boston?

– Nu mi-am propus. Pur și simplu un prieten mi-a spus că reprezentanții Berklee vor veni în Atena să organizeze o audiție. Și m-am înscris. M-am dus la audiție cu starea de „jumătate da, jumătate nu”, cu sufletul îndoit. Țin minte că în dimineața aceea m-am dus nesperând că o să am vreo șansă. Aveam 27 de ani, miam spus „ce va fi, va fi!” și m-am dus cu naiul. Am cântat și la pian, și la nai, iar ei mi-au spus că ne vedem în septembrie, la care eu „Nu prea cred”, „Păi, de ce?”, m-au întrebat ei, „Nu am bani”, le-am răspuns. Într-un final, am primit scrisoarea că am fost acceptat.

– Vorbeați în limba engleză pe vremea aceea?

– Nu.

 – Și cum a fost să aveți profesori care vă predau într-o limbă necunoscută?

– Visul era așa de mare încât nu m-a mai interesat nimic.

 – Ce mesaj aveți pentru oamenii, pentru tinerii care vor să trăiască din muzică și care momentan n-au nicio șansă?

 

– Pot să mă folosesc de un clișeu. Fă ceea ce îți place și totul va fi bine. Eu am avut multe dubii cu muzica, din moment ce nu am ales eu, ci mi-a impus-o familia. Dacă iubesc din suflet ceea ce fac, nimic nu li se va părea un sacrificiu. Aș sublinia să o facă, chiar dacă nu „o pun” (n.r. au succes). De ce mulți fac asta pentru a „o pune”? Parcă era ideea să faci ceea ce îți place să faci. Nu sunt în stare să dau un sfat bun. Până unde faci lucrurile pentru tine, până unde pentru succes? Aici este problema. Aici are de-a face cu valorile tale. Îți propui să joci cel mai bun fotbal sau să faci mai mulți bani decât Messi? Trebuie să se gândească la artă, nu la beneficiile care vin în urma ei. Tinerii văd prin ochii Facebook-ului doar ce e strălucitor, au acces la viața VIP-urilor, unul spune „Mamă, cum joacă Messi”, altul „da, bă, dar câștigă 80 de milioane de dolari pe an”. Poate alții au părinți care le spun „Ai văzut câți bani are? Joacă și tu la fel!”. Acel copil nu mai are motivație în acest caz. Dacă e bun în IT, scrie cod, îi spui „Fă asta că ești bun sau fă-o că ajungi în Sillicon Valley pentru nu știu câte milioane de dolari”?.

– Dacă ați avea posibilitatea să dați timpul înapoi ce ați schimba la viața dumneavoastră?

– (după o scurtă pauză) Mentalitatea. Să fi văzut lucrurile total diferit când eram mic. Dar e imposibil. Au contat locul în care am crescut, familia, experiențele. Nu e vorba despre a fi negativ sau pozitiv, ci de felul în care te identifici cu fiecare eșec sau succes. Mentalitatea face diferența între oameni, cum au preluat lucrurile care li s-au întâmplat. Poate credeam în niște idealuri, dar nu știam că nu am pregătirea psihologică pentru ele. Una e să îți dorești ceva, altceva să faci față presiunii pentru a atinge ceea ce îți propui.

– Dacă ați fi Ministru al Culturii, care ar fi primul lucru pe care l-ați face pentru muzicieni?

– Cred că ar fi necesar un fel de sindicat, o asociație, nu există un instrument, o platformă prin care artiștii să obțină un sprijin, să acceseze fonduri, să aibă o pensie. De exemplu, în Germania există fonduri pe care muzicienii le pot accesa și astfel e mult mai ușor să își implementeze ideile pentru concerte. Acum depind doar de zilele orașului sau de următorul spectacol de iarnă. Să existe fonduri pentru jazz, clasică, folclorică. Și, mai ales, cred că un lucru important ar fi crearea unui mediu în care ștafeta să poată fi predată mai departe, întrun fel mai academic. Să existe o platformă prin care să poți să înveți jazz de la cei care știu jazz, să îi plătești pe cei care știu cu ce se mănâncă, nu doar să furi meserie. Un schimb care să conecteze generațiile.

– Cum de nu cântați manele?

– Hmmm, pentru că nu am fost nevoit. La un moment dat poți să ajungi să faci asta și din nevoie, dacă n-ai bani și ce să mănânci. Dacă țin atât de mult la un gen de muzică, atunci o să fac acasă muzica mea și, pentru bani, mă fac șofer. Doar pentru a îmi susține muzica mea. Sunt alții care fac asta pentru că iubesc manelele. Manelele nu sunt ceva rău, orice fel de exprimare artistică e exprimare artistică: hip-hop, rap, ăia care suflă în sticle, bat în gonguri, dacă au impact asupra unei clase sociale și îi fac pe acei oameni fericiti, e clar că muzica respectivă are un mesaj. Am readaptat câteva manele, dar ce mi-a ieșit era prea din 2025… Era prea experimental.

 – Am înțeles că ați semnat cu Global Records.

– Da, am semnat cu Damian Brothers, o să lansăm un single la mijlocul lunii iulie și un nou album în toamnă.

 – Nu ne dezvăluiți mai multe?

 – Eee, e supriză! Va fi ceva inedit, sper.

– Cum vi s-a schimbat viața de când aveți un fiu?

– Mi s-a schimbat viața întâi când am cunoscut-o pe Cristina, iubita mea. Apoi, când a rămas însărcinată, pentru ca totul să culmineze cu venirea pe lume a băiatului meu. Sunt lucruri pe care obișnuința vieții le ia cu valul. Încă nu știu cum să mă opresc din obișnuință, motivația nebună mă împinge și uneori nu mă lasă să apreciez întru totul momentul, prezentul, pe Cristina, pe băiatul meu.

– Pe cât de stereotipică, pe atât de grea este și următoarea întrebare: ce înseamnă muzica pentru dvs?

– Nu pot să fiu clar, nu pot să-ți dau o definiție, dar nici să-ți arunc un răspuns așa… Muzica are de-a face foarte mult cu starea pe care o ai. Și starea, la rândul ei, depinde mult de muzică. Se influențează reciproc. Ai nevoie de muzică să te simți mai bine. Ca să faci muzică trebuie să ai o stare, indiferent că este depresivă sau veselă. Muzica are de-a face cu emoțiile. Muzica îți conduce starea, modul de a fi. Vei fi fericit sau nefericit, dar vei fi cu ea.

– Vă mai țineti de dietă?

– Mănânc cât se poate de curat, fără carne, sunt vegan de 4-5 ani de zile, dar nu din rațiuni de „greenpeace”, nu am nimic cu adepți mișcării, eu o fac pentru sănătate. Proteina animală nu face bine organismului meu, dacă mănânc carne mi se face rău. Nu consum zahăr, încerc să mă păcălesc cu ciocolată neagră, nu mai beau de un an de zile alcool și mă țin departe de pâine, paste. Mănânc cât de simplu se poate, câteva zile pe săptămână țin post.

– Vă mulțumim!

– Eu vă mulțumesc! Hai, nu mai îmi vorbi la persoana a doua, plural

 

Te-ar putea interesa și: