Daimler face maşini electrice pentru chinezi

Alături de constructorul chinez BYD, germanii de la Daimler vor lansa în 2013 un model cu propulsie electrică.

Acesta va fi destinat exclusiv pieţei chineze şi va deschide calea construcţiei de automobile nepoluante, potrivit şefului departamentului Daimler pentru cercetare, Thomas Weber, citat de Wall Street Journal.

Daimler a anunţat de curând că doreşte să depăşească BMW pe piaţa chineză şi să urce pe locul al doilea, după Audi. Mercedes-Benz a anunţat că vizează o creştere a vânzărilor de autoturisme pe piaţa din China de 43%. Dieter Zetsche, CEO-ul Daimler a declarat că are în plan să vândă cel puţin 100.000 de autovehicule chinezilor.

Parteneriatul cu BYD, care are expertiză în realizarea de baterii electrice, va fi dublat de colaborarea cu producătorul chinez de camioane, Foton. Daimler speră să ajungă la o înţelegere cu Foton în cursul acestui an, potrivit Reuters.