Daily Mail, ironic: Prinţul Charles ar putea deveni regele României

Publicaţia britanică vorbeşte, cu ironie, despre prinţul Charles, care a aşteptat foarte mult timp pentru a accede la tronul Marii Britanii, iar dacă se plictiseşte de această ipostază ar putea fi "tentat" să devină rege al României, regele Carol al III-lea, dacă ţara noastră hotărâşte să restaureze monarhia.

Ziarul aminteşte că ultimul rege al României, regele Mihai, care a  condus ţara între 1927-1930 şi apoi între 1940-1947, a fost forţat să abdice de noii lideri comunişti ai ţării, care l-au ameninţat cu execuţii în masă, dacă refuză să predea puterea. România a îndurat apoi decenii de comunism, în special în timpul dictatorului Nicolae Ceauşescu, care a condus ţara cu "un pumn de fier" din 1965 până în 1989, când a fost executat, precizează publicaţia.

În ultimii ani, în ciuda regimului democratic, tot mai multe voci au cerut restaurarea monarhiei, notează sursa citată. Vizita Elenei Udrea la Londra

După ce a dezvăluit într-un interviu, în urmă cu câteva săptămâni, că este înrudit cu fostul domnitor român Vlad Ţepeş, "nobilul însetat de sânge care a fost sursa de inspiraţie pentru personajul Dracula", numele prinţului Charles a fost aruncat acum, "în mod bizar" în vâltoarea discuţiilor pe această temă. Ziarele locale, scrie Daily Mail, au subliniat de mai multe ori, că pe lângă legăturile  de rudenie ale lui Charles cu Vlad Ţepeş, şi regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este verişoară de rangul trei cu regele Mihai, a cărui stră-stră-străbunică a fost regina Victoria. Zvonurile au continuat când ministrul turismului, Elena Udrea, a făcut o vizită la Londra, săptămâna trecută, pentru a se întâlni cu prinţul Charles. Întâlnirea nu a fost făcută publică dinainte, dar au apărut poze "secrete" de la întrevedere, iar "fermecătoarea" Udrea a vorbit, apoi, despre gazda sa la superlativ şi a spus că românii ar trebui să semene mai mult cu prinţul Charles şi "să aprecieze ţara în care trăiesc". Zvonuri şi speculaţii Ziarele româneşti au mers mai departe cu speculaţiile şi au spus că Charles ar putea renunţa la tronul britanic în favoarea fiului său cel mare, mai popular în rândul concetăţenilor săi, William, iar el ar putea deveni regele României. Jurnaliştii au sugerat că acesta ar fi fost motivul pentru care preşedintele Traian Băsescu a lansat o serie de atacuri la adresa fostului rege Mihai I şi a monarhiei în general.

Interesant este faptul că Charles este "incredibil de pasionat" de România, notează ziarul. Iubeşte zona Munţilor Carpaţi din Transilvania atât de mult încât a cumpărat o casă de vacanţă acolo şi a spus, recent, într-un interviu: "Arborele genealogic arată că sunt descendent al lui Vlad Ţepeş, aşadar am un anumit interes în această ţară".

CITIŢI ŞI:

  • Elena Udrea: Prinţul Charles este, cu siguranţă, un mare prieten şi un adevărat ambasador al ţării noastre
  • Întâlnire-surpriză între Elena Udrea şi Prinţul Charles
  • Elena Udrea şi Prinţul Charles, salvatorii Carpaţilor