Daea i-a adunat la București pe funcționarii Direcțiilor Agricole, pentru Dăncilă

Romexpo a fost asediat de fermieri și funcționari ai Direcțiilor Agricole din întreaga țară, convocați de ministrul Petre Daea la o întâlnire pre-electorală cu premierul Viorica Dăncilă.

Încă de la prima oră și până la ora 11.00, când a fost programat evenimentul, bulevardele și străzile prin care se asigură accesul la Complexul expozițional au fost blocate de mașinile care îi aduceau pe participanții la eveniment.

Sub pretextul participării la „Forumul agricultorilor - bilanţ şi perspective“, eveniment organizat de Ministerul  Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Casa de Comerţ şi Confederaţia Meridian, la București au ajuns câteva mii de fermieri și angajați ai direcțiilor agricole.

„În cadrul dezbaterii organizate la Romexpo vom prezenta bilanţul din ultimii ani din agricultură, punând în faţa fermierilor perspectiva viitoarei Politici Agricole Comune 2021-2027", a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.  Programul oficial al manifestării prevede premierea fermierilor cu diplome semnate în orgiinal de șeful MADR.

După dezbateri, participanții vor fi invitați să participe la o expoziţie de produse româneşti înregistrate pe sistemele de calitate europene.