Multe dintre ele sunt la mare căutare acum, le găsiți, sub diverse forme, la tot pasul, de la mici citate la postări pe rețele de socializare.

O să descriu amalgamul din mintea acestui personaj de roman mai încolo. Acum vreau să spun că Florin Buliga îmi pare modelul extremist al amalgamului spiritual din întreaga noastră societate. Luăm rapid obiceiuri, credințe, previziuni zodiacale din „Noua Bibliotecă Mondială”, wall-ul de Facebook, și le îmbrățișăm rapid ca fiind ale noastre.

Personal, cred că asta ni se întâmplă după ce am abandonat credințele moștenite (sau pe care ar fi trebuit să ni le transmită) ale părinților noștri. E vorba de orice credință, nu doar de cea ortodoxă, majoritară la noi. Nu mai e cool să te închini, să respecți haina preoțească (observați cum am evitat să cer respect pentru omul din haina neagră a păstorului), să te bucuri la o sărbătoare.

Numai că, abandonând credințele înaintașilor, sufletele noastre au totuși nevoie de ceva, de o Călăuză, de o Credință. Așa am ajuns să ne păstrăm creștini în declarații, dar să ne aranjăm casele după rigorile fengshui sau să ne recâștigăm calmul prin exerciții de yoga. Facem vreuna din aceste treburi cum trebuie? Nu, evident că nu, pentru că toate aceste lucruri au tradițiile lor, rădăcinile lor în credințe pe care nu le studiem, ci doar luăm părți care ne convin.

La brașoveanul care și-a masacrat familia am găsit, puricându-i declarațiile, notițele sau falsul testament, o însăilare de rupturi din mai tot ce înseamnă spiritualitate. Vorbește de Dumnezeu, îi e teamă de eliberările de energie din Postul Paștelui, crede în îngeri, dar și în forța ezoterică a dacilor, vinde „biorezonanță” ca șamanii terapiilor alternative, crede în yoghina „expansiune a conștiinței”, face calcule după medievala numerologie, crede în puterea discretă a masonilor, illuminati sau a templierilor, se roagă în grote săpate acum 7.000 de ani și apoi discută cu un duhovnic-monah.

Pe câte căi rătăcește mintea acestui individ, „eliberat” de credința simplă pe care probabil o au părinții sau bunicii săi bucovineni.

Evident că ancheta de la Brașov e la început și vom vedea dacă omul chiar rătăcește mental sau e vorba de o personalitate atent construită ca să mimeze nebunia. Nu noi stabilim asta, ci procurorii, polițiștii, psihiatrii.

Dar trebuie să recunoașteți că multe din lucrurile expuse mai sus vă sunt familiare. Le-ați auzit, le-ați citit sau ați dat peste oameni care vi leau expus drept propriile convingeri. Poate nu atât de multe la un loc, dar mulți îmbină câteva dintre ele. Un amănunt nu l-am folosit încă în textele despre tripla crimă, poate că acum e momentul lui. Indiferent cum îl vor cataloga anchetatorii, nebun sau diabolic, Buliga și a lui „casă de sănătate” aveau pacienți, adepți, deși felul cum răzbat diversele dogme din notițele sale demonstrează clar că nu vorbim de un erudit, de un om care să se fi aplecat cu devotament asupra cărților, ci mai mult de un spilcuitor din pagini disparate.

O altă problemă a acestui fast-food spiritual este tocmai ușurința obținerii statutului de profet în zilele noastre. O fetiță cu „urmăritori” pe Facebook devine „specialist în dezvoltare personală”, cu un curs de două săptămâni te poți prezenta „maestru reiki” sau „specialist feng-shui” și de aici îți e deschisă calea de a propovădui ce ai înțeles tu din astea.

„Sunt zorii unei noi Religii!” vor striga unii la mine și le voi da dreptate, tot mai multe dogme se topesc în una, nu întotdeauna păstrând doar ce e mai bun din ele, dar nu în „buligii” din întreaga lume stau semințele acestei viitoare Credințe, ci în oamenii care studiază temeinic toate religiile ce se vor contopi, în cei care le citesc până la revelație, nu în cei care își așază patul cu picioarele spre ușă sau fereastră pentru că „așa au citit pe net”. Parcurgând „testamentul” criminalului am observat cum spre ziua crimelor delirul său era tot mai pronunțat, salva lumea, lansa proiecte care să scoată România la liman și vorbea de personalități din toate domeniile pe care „le asambla” cu mintea să lucreze cu el!

Asemenea manifestări în fața foii de jurnal trebuie să se fi făcut simțite și în afara biroului unde se închidea să scrie. Și dacă e o „nebunie premeditată” tot trebuie să fi dat semnale celor din jur.

Numai că noi ne-am obișnuit să nu mai reacționăm la eventualele deviații ale celor din jur, chiar când sunt țipătoare. Amintiți-vă de cazul Magdalenei Șerban, ucigașa de la metrou, de crizele ei de delir de pe Facebook la care nimeni nu a avut nici cea mai mică reacție. Au lăsat-o în plata Domnului, ridicând din umeri, spunând „o nebună” și apoi, când a omorât un om, s-au bucurat că nu au declarat-o medicii fără discernământ și că nu va ajunge într-un spital.

Ăștia suntem, dar Dumnezeu ne iartă. Postim, spunem un „Tatăl nostru” și ne vedem de drum.

 

Te-ar putea interesa și: