Stupoare! Dacian Cioloş a anunţat pe social media că NU va mai fi prezent la protestul diasporei din Piaţa Victoriei. Mesajul vine după ce ieri circula zvonul că ar fi avut intenţia să-şi anunţe candidatura la prezidenţiale în timpul mitingului de pe 10 august.
Dacian Cioloş s-a răzgândit
„(..)Nu voi fi văzut în piață diseară, dar sunt împreună cu voi, cu cei care nu vă abandonați demnitatea în fața celor care ne vor adormiți, anesteziați, manipulați cu povești despre Soroș sau statul paralel. Sunt împreună cu voi cu gândul și aspirația și fapta", a scris acesta pe contul personal de facebook.
Vă reamintim dezvăluirea de ieri
"Va fi o lansare de candidatură, cel mai probabil am simțit îndreptată către dl Dacian Cioloș. Va fi un fel de ”așa nu se mai poate, dorim un guvern nou, tehnocrat, care să ne conducă țara și care să aibă grijă și de diaspora”, a spus deputatul PSD Mircea Drăghici.
Cu siguranţă lui Dacian Cioloş i-au fost dejucate planurile dacă şi-a anunţat absenţa de la protestul mult aşteptat chiar şi de el, după cum a comentat pe pagina sa de Facebook.