Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală Dacian Cioloş a declarat că alinierea noii Politici Agricole Comune (PAC) la noile prevederi generate de negocierile internaţionale privind comerţul nu reprezintă nici prioritatea, nici responsabilitatea sa.
Declaraţia a fost făcută la prezentarea Comisiei Europene privind reforma PAC. Dacian Cioloş a fost întrebat dacă noua PAC va ţine cont de solicitările primite de la partenerii UE de a se renunţa la policile protecţioniste privind fermierii europeni.
Iată cele mai importante declaraţii ale comisarului european Dacian Cioloş:
- Susţinerea micilor producători nu este o ambiţie politică, este o necesitatea reală, micii fermieri fiind baza dezvoltării agricole.
- Redistribuirea echitabilă înseamnă că reducerea decalajelor dintre diferitele categorii de agricultori din diverse sectoare. Deocamdată nu putem vorbi de criterii precise, dar va fi un mix de criterii. Totul va fi transparent.
- Europa are 27 de membri. Membrii importanţi (Franţa şi Germania, care au ridicat obiecţii cu privire la noua PAC, n.r.) vor avea ocazia de a-şi exprima opiniile cu privire la PAC în Consiliu. Dar PAC trebuie să evolueze şi pentru aceasta avem nevoie de reformă.
- Nivelul plăţilor către statele baltice este net inferior mediei europene, deci plăţile către fermierii din aceste ţări vor creşte.
- Bugetul PAC trebuie să fie corelat cu cel al UE.
- Noua PAC va susţine diversitatea alimentară. Consumatorul european va decide, în final, direcţia pe care o va urma PAC. El va decide dacă va fi dispus să plătească un anumit preţ pentru o anumită calitate a produselor agricole.
Noile măsuri se vor aplica după 2013, potrivit informaţiilor publicate pe pagina de Internet a Comisiei Europene.
Vezi AICI ce propune Dacian Cioloş
Comunicarea susţinută de Dacian Cioloş va fi examinată de Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Regiunilor şi Comitetul Economic şi Social European şi va fi însoţită de o consultare publică. Pe baza acestor discuţii, la jumătatea anului 2011, Comisia va face propuneri legislative concrete pentru perioada de după 2013. Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, reforma va fi adoptată împreună cu Parlamentul European prin procedura de co-decizie.
Noua PAC va propune un sistem al subvenţiilor agricole pe baze mai echitabile şi durabile, reducerea la minim a măsurilor de intervenţie pe piaţă şi încurajarea agricultorilor ce acordă atenţie protecţiei mediului şi utilizării eficiente a resurselor naturale. Subvenţiile acordate anul trecut s-au cifrat la 59,8 miliarde euro, cumulând aproape 40% din bugetul total al UE pe 2009.
Totodată, se doreşte plafonarea ajutoarelor acordate marilor exploataţii agricole, cu excepţia celor care generează un număr substanţial de locuri de muncă, şi introducerea unui niivel minim al plăţilor pentru micii fermieri.
Negocieri dure Aceste propuneri sunt în favoarea fermierilor tomâni, care primesc subvenţii mult mai mici comparativ cu competitorii lor din alte state europene. Totuşi, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, îi susţine pe fermierii francezi care se opun modificării actualului sistem de acordare a subvenţiilor.
Aflat într-o vizită la Bucureşti, ministrul federal pentru Alimentaţie, Agricultură şi Protecţia Consumatorului din Germania, Ilse Aigner, a confirmat că au loc negocieri la Bruxelles cu privire la noua PAC. Potrivit ministrului german, ţara sa susţine acordarea de sprijin financiar pentru fermierii din regiunile defavorizate, în special cele montane, având în vedere specificitatea lor şi faptul că acolo se pot obţine anumite produse, cum sunt cele tradiţionale. Principalele obiective ale PAC:
- securitatea alimentară (printr-o aprovizionare rapidă, suficientă şi sigură pentru consumatori),
- gestionarea durabilă a resurselor naturale;
- păstrarea echilibrului teritorial în mediul rural.