După ce a renunţat la ideea de a-şi face un partid nou, fostul premier Dacian Cioloş, în prezent „şomer”, aşteaptă rezultatul Congresului USR din 22 mai pentru o revenire în forţă pe scena politică.
Aflat sub actuala conducere a lui Nicuşor Dan, USR i-a trântit momentan ușa în nas lui Cioloș, dar o șansă de a intra în partid vine tot din interiorul acestuia: apropiatul lui Cioloş, fostul ministru tehnocrat Cristian Ghinea, ar putea candida la şefia USR împotriva lui Dan.
„Dacian Cioloș este o personalitate și trebuie să i se creioneze un rol, cred că ar trebui să aibă rolul de președinte al guvernului USR, pentru că l-am susținut ca premier și asta știe să facă și nu văd de ce nu ar pregăti partidul de acum până în 2020 pentru preluarea puterii. Asta trebuie să ne propunem, să preluăm puterea, iar Dacian Cioloș este cel mai bun antrenor pentru această poziție”, a spus recent Ghinea.
Planul pentru Cioloş este de a pregăti o platformă care să coaguleze în jurul său toate partidele de dreapta, ca o alternativă la PSD, pentru 2020. „Eu personal mă concentrez pe ideea aceasta de partid platformă, cum zic americanii, the big tent, cortul cel mare în care intră toate grupările reformiste”, a mai spus Ghinea.