Dacian Cioloș nu e convins că Dan Barna va continua în fruntea USR-PLUS după alegeri

Dacian Cioloș nu e convins că Dan Barna va continua în fruntea USR-PLUS după alegeri

Dacian Cioloș nu a făcut speculații legate de funcția pe care o ocupă în prezent Dan Barna în Guvernul României. Concluziile se vor trage după alegerile din USR-PLUS.

Dacian Cioloș, copreședinte al alianței USR-PLUS, a vorbit despre ce se va întâmpla dacă va câștiga alegerile interne. În discuție a fost adus Dan Barna, iar Cioloș a fost întrebat dacă politicianul ca continua să mai ocupe funcția de vicepremier. Fostul prim-ministru a explicat că asta nu depinde de el.

Dacian Cioloș nu știe dacă Dan Barna va continua să ocupe funcția de vicepremier al României după alegerile din USR-PLUS

„Nu eu decid lucrul acesta. Vom avea un birou național, un comitet, și acolo se va discuta. Pe mine mă interesează – şi toate demersurile pe care le-am făcut şi până acum, inclusiv în discuţiile cu Dan Barna – să existe unitate, pe asta mă voi axa și în campania internă.

E important să nu avem tabere exclusiviste, unii care să îi excludă pe ceilalţi. Eu vreau un partid unit care îşi asumă guvernarea și reformele. Deci nu e vorba de Barna sau de Cioloș, e vorba de unitatea de coerenţă a partidului şi mai ales de obiectivul pentru care am înființat acest partid, să schimbăm lucrurile în România”, a spus Dacian Cioloș la Digi 24.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe de altă parte, Dacian Cioloș a spus că nu este mulțumit de modul în care decurge campania de vaccinare din România. Și a afirmat că marea responsabilitate o poartă premierul Florin Cîțu.

„Campania este în coordonarea Guvernului, mai precis în directa subordonare a domnului Valeriu Gheorghiță”

Premierul Cîțu, când s-a format Guvernul, el a insistat sa coordoneze direct campania de vaccinare. Nu știu care este percepția publică, dar ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, nu are instrumente de coordonare. Campania este în coordonarea Guvernului, mai precis în directa subordonare a domnului Valeriu Gheorghiță, care este subordonat premierului. (…) Nu putem spune că merge bine vaccinarea, când ai 30 și ceva la sută persoane vaccinate”, a mai afirmat Dacian Cioloș pentru sursa citată.