Evenimentul Zilei > Politica > Dacian Cioloș, noi atacuri la Florin Cîțu: „Are probleme imense de integritate”
Dacian Cioloș, noi atacuri la Florin Cîțu: „Are probleme imense de integritate”

Dacian Cioloș, noi atacuri la Florin Cîțu: „Are probleme imense de integritate”

Europarlamentarul Dacian Cioloș, copreședinte USR PLUS susține că Florin Cîțu prezintă „probleme imense de integritate”.

Un premier care îl demite ministrul Justiției pentru că nu îi avizează un anumit proiect legislative, după care numește un interimar care dă aviz pe același proiect prezintă probleme de integritate, susține Dacian Cioloș. Cu atât mai mult, spune acesta, cu cât prin actul normativ premierul oferă propriului partid suma de 10 miliarde de euro.

Dacian Cioloș a făcut aceste afirmații, într-o postare pe Facebook, după ce ministrul interimar al justiției, Lucian Bode, a anunțat că va aviza PNDL 3 – programul Anghel Saligny.

„Un premier care demite ministrul Justiţiei pentru că nu îi avizează un proiect legislativ şi numeşte un interimar care îi avizează acelaşi proiect prin care oferă propriului partid 10 miliarde de euro prezintă probleme imense de integritate. Presupun că îşi va asuma şi destinaţia banilor şi consecinţele care vor decurge din risipirea acestora, inclusiv cele legale”, a scris Dacian Cioloș pe Facebook.

Lucian Bode, Florin Citu

USR PLUS cere demisia lui Cîțu

Liderul USR PLUS a precizat, în postarea de pe Facebook, că formațiunea sa nu va gira un astfel de furt. Dacian Cioloș spune că PNL va rămâne să plătească prețul politic pentru actele premierului.

„Chiar şi aşa, rămânem cu problema iniţială. Nu girăm un astfel de furt, indiferent de explicaţiile pe care le-ar avea el, şi rămâne ca PNL să plătească preţul politic pentru ceea ce face premierul pe care îl are în acest moment”, a scris Cioloş joi seara pe Facebook.

Dacian Cioloș a subliniat, în postarea pe care a făcut-o, că USR PLUS va continua să ceară demisia lui Florin Cîțu din fruntea guvernului.

„Mergem mai departe şi cerem în continuare demisia acestui prim-ministru care este dispus să sacrifice stabilitatea politică a României pentru bani daţi la propriul partid. Noi, USR PLUS, am primit votul cetăţenilor şi pentru că am spus în campanie că vrem o Românie fără hoţie. De asta vom face totul pentru a apăra acest principiu”, a precizat Dacian Cioloş.

Interimarul lui Cîțu a dat aviz pentru PNDL 3

Postarea lui Dacian Cioloș vine în contextul anunțului făcut de ministrul interimar al Justiției, Lucian Bode, legat de avizarea PNDL 3 – Programul „Anghel Saligny”. El a spus că va aviza în această seară programul, astfel încât actul normativ să fie aprobat în ședința de guvern de vineri, 3 septembrie.

„În ceea ce priveşte Planul Naţional de Investiţii «Anghel Saligny», acest proiect de act normativ a fost dezbătut în primă lectură în Guvern în urmă cu trei săptămâni şi, aşa cum rezultă din primele discuţii pe care le-am avut cu specialiştii din Ministerul Justiţiei, cunoscând subiectul în coordonate mari ca membru al Guvernului, în această seară ne vom consulta cu echipa de la Ministerul Dezvoltării, cu cei care au iniţiat actul normativ şi, cu siguranţă, voi aviza acest proiect”, a declarat Lucian Bode la Ministerul Justiţiei, după preluarea portofoliului.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.