Dacian Cioloș minte: a făcut parte din conducerea PUNR!

Un timișorean demontează cu facsimile afirmațiile false făcute de fostul premier tehnocrat Dacian Cioloș. Alin Gorșcovoz a publicat, luni, pe pagina sa de Facebook mai multe documente care demonstrează faptul că Dacian Cioloș a deținut o funcție de conducere în cadrul PUNR, funcție importantă, ce nu putea fi deținută decât de un membru de partid.

Dezvăluirea a fost făcută în contextul în care Cioloș a afirmat categoric că nu a fost membru PUNR. Amintim că în luna decembrie, Cioloș spunea, într-un interviu „Eu nu am fost membru de partid, nu am fost membru al PUNR-ului, nu am nici o solicitare de adeziune, nu am carnet de partid, nu am plătit cotizație niciodată”.

Timișoreanul Alin Gorșcovăz a făcut publică dovada neadevărului

„Când timpul mi-a permis am „săpat” în arhiva politică personală (în care păstrez documente cu o vechime de aproape 30 de ani ce atestă „aventurile mele politice”) și pot să vă spun următoarele: Dacian Cioloș a fost membru al PUNR. Nu știu dacă are semnată sau nu o adeziune. Nu știu dacă a avut carnet de partid sau a plătit vreun leu cotizație. Dar știu că în iulie 1995 era președintele organizației de tineret a PUNR, calitate în care a participat la Conferința Națională de la București la care am participat și eu.

În plus, acesta făcea parte din Biroul Executiv Central (Capitolul B poziția 11), deci era practic imposibil să faci parte din structura de conducere națională a unui partid fără a fi membru în acel partid. Nu știu nimic de activitatea sa derulată în fruntea acestei organizații sau de vreo întrunire de partid la care să mai fi participat acesta. De altfel, în toamna lui 1995 a și plecat la studii în Franța”, a scris Alin Gorșcovoz pe rețeaua de socializare. Consilierul județean recunoaște că s-a gândit destul de mult dacă să facă publice documentele, „dar cred că dacă se dorește cu adevărat o schimbare în societatea românească, dacă dorim o clasă politică nouă, trebuie să le cerem politicienilor un prim lucru: să fie sinceri și să-și asume trecutul”.