Poziţia României privind migraţia a fost clară de la început, ţara noastră opunându-se cotelor obligatorii şi subliniind că o soluţie trebuie găsită la nivelul dialogului, a declarat premierul Dacian Cioloş la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de Pro tv.
"Cred că şi cei care erau foarte deschişi sunt mult mai circumspecţi cu migraţia, Germania şi Ţările Nordice (...) S-a înţeles, cred eu, poate în al 12-lea ceas că fără un control al migraţiei ilegale, nu putem vorbi despre solidaritate (...) Înţelegem solidaritatea, dar e nevoie de un control al acestui proces şi noi am insistat pe un control al frontierelor externe. (...) Poziţia României a fost clară de la început. Ne-am opus cotelor obligatorii, dar am spus că soluţia trebuie găsită la nivelul dialogului (...) Eu aş vrea ca România să fie parte şi a procesului decizional", a declarat Cioloş, într-un interviu difuzat duminică de Pro Tv.
În ceea ce priveşte "gardurile" instalate la frontiere ale României, Dacian Cioloş a spus că România este pregătită pentru a reacţiona în cazul migraţiilor ilegale. "Suntem pregătiţi în caz de nevoie pentru a reacţiona şi a ne proteja frontierele", a subliniat Cioloş, precizând că migraţia ilegală trebuie să fie ţinută sub control, nu la frontierele României, ci ale Greciei şi Italiei, de unde vin fluxurile masive.
Dacian Cioloș a precizat că Ministerul de Interne are mecanisme pentru a supraveghea fluxurile de migranţi. "Avem unul dintre cele mai moderne sisteme de protecţie la frontiere, pentru că am făcut investiţii în ultima perioadă", a completat premierul.