Premierul Dacian Cioloş a declarat miercuri că îşi va petrece Paştele, ca de obicei, acasă, în Ardeal.
"Acasă la mine nu-i în Bucureşti. Acasă e acasă, în Ardeal", a spus Dacian Cioloş, după ce a vizitat, înainte de şedinţa de Guvern, o expoziţie cu obiecte populare de patrimoniu, organizată la Palatul Victoria, cu prilejul Sărbătorilor Pascale, informează Agerpres.
La rândul său, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a spus că îşi va petrece Paştele alături de familia sa, în Bucureşti. "Acasă, cu familia mea, în Bucureşti, pentru că sunt bucureşteancă", a spus Raluca Prună.
Ministrul Justiţiei a mărturisit că nu a apucat să facă pregătirile necesare pentru Paşte şi nici nu a reuşit să se pregătească ea însăşi pentru această sărbătoare. "Mărturisesc cu ruşine că nu, n-am apucat să fac nicio pregătire şi cel mai rău este că nu m-am pregătit eu însămi pentru săptămâna aceasta. Nu ştiu când am ajuns în Săptămâna Mare", a spus Raluca Prună.
Şi ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a spus că îşi va petrece Paştele acasă. "Cel mai frumos loc - acasă", a afirmat Adrian Curaj.
Înainte de a intra în şedinţa de Guvern, membrii Executivului au admirat obiectele din expoziţia organizată la Palatul Victoria cu prilejul Sărbătorilor Pascale şi au discutat cu meşterii populari.