Dacian Cioloș a vorbit despre problemele Poștei Române. Declarațiile DE ULTIMĂ ORĂ ale premierului

Premierul Dacian Cioloş a le-a spus, luni, angajaţilor Poştei Române, care l-au aşteptat la ieşirea de la USAMV Cluj-Napoca pentru a-şi exprima nemulţumirile legate de refuzul conducerii companiei de a majora salariile factorilor poştali, că, dacă va fi nevoie, Guvernul de va implica în rezolvarea situaţiei.

Potrivit Agerpres, Dacian Cioloş a subliniat faptul că, în funcţie de rezultatul discuţiilor de luni, dintre sindicaliştii din Poşta Română şi conducerea companiei, Guvernul s-ar putea implica în rezolvarea situaţiei.

"Vedem care e rezultatul discuţiilor astăzi, pe subiectul ăsta şi, dacă va fi nevoie, o să se implice şi Guvernul în treaba asta. Există un Consiliu de Administraţie, un management acolo, care are un contract cu statul, şi ei trebuie să-şi asume anumite obligaţii. De asta nu vă pot acum eu un răspuns care va fi soluţia", a precizat prim-ministrul.

Cioloş a adăugat că va avea discuţii cu ministrul Comunicaţiilor pe acest subiect.

Unul dintre protestatari i-a spus premierului că în acest fel au încercat "să atragă atenţia asupra acestei companii, că nu se mai poate continua aşa", solicitându-i "să demită de urgenţă conducerea acesteia şi Consiliul de Administraţie, să se dezamorseze această situaţie conflictuală care este în Poşta Română".

"Ăsta e mesajul salariaţilor, nu numai din Cluj, ci din toată regiunea noastră şi din ţară: atâta timp cât nu se va demite conducerea companiei, salariaţii sunt decişi să stăm tot aşa. Nu facem bine companiei, nu facem bine ţării, pentru că deja suntem criticaţi de presa externă. Trebuie dezamorsat acest conflict, de urgenţă. Oamenii trebuie să înceapă astăzi lucrul, dar vrem ceva ferm: o majorare salarială şi demiterea acestei conduceri", a afirmat un alt protestatar.

Premierul Dacian Cioloş a participat luni, la inaugurarea Institutul de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei (ICHAT), al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca.