Dacian Cioloş a riscat cu noul ministrul al Sănătăţii, Vlad Voiculescu

Premierul Dacian Cioloş a anunţat după prima întâlnire de lucru cu noul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, că îi va acorda acestuia tot sprijinul.

"L-am propus pentru conducerea ministerului pe Vlad Voiculescu după ce am cântărit îndelung între a alege un om din sistem sau un om din afara sistemului, care să cunoască domeniul, dar care să vină cu credibilitatea unei viziuni echidistante, cu idei de reformă şi de evoluţie în sistem. Vlad este un economist cu experienţă de management în zona financiar-bancară, dar care, timp de câţiva ani, a avut ocazia să cunoască bine sistemul medical din România", a scris Dacian Cioloş, pe pagina sa de Facebook.

Premierul a precizaz că şi-a asumat un risc.

"Dată fiind situaţia în momentul de faţă, aşteptările foarte mari din partea societăţii, tensiunile care există şi în sistemul medical, pentru că pentru foarte mulţi medici oneşti e foarte greu să accepte şi să integreze critici generalizate vizavi de sistem, am decis să-mi asum un risc şi să vin cu această propunere", a mai spus Dacian Cioloş