Dacia iese din criză

Datorită programelor „Rabla” din ţările vestice, cererea mare de autoturisme aduce uzina de la Mioveni la normalitate.

Dacia a înregistrat cea mai mare creştere din Europa - de 60% - la înmatriculările auto realizate în luna aprilie, comparativ cu aceeaşi lună din anul trecut, în timp ce piaţa totală a scăzut cu 12,3%, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Şi la înmatriculările pentru primele patru luni din acest an, producătorul autohton nu stă rău, înregistrând o creştere de 6%, la 65.122 de unităţi, faţă de ceilalţi constructori, care au înregistrat scăderi.

Numai în luna aprilie, în statele din Europa şi în Islanda, Norvegia şi Elveţia (EFTA), numărul de Dacii înmatriculate s-a situat la 23.654 de autoturisme, faţă de 14.750 unităţi înscrise în aprilie 2008. În acelaşi timp, piaţa auto românească a coborât de pe poziţia a opta în UE în ianuarie-aprilie 2008 pe locul 16 în primele patru luni din 2009 în funcţie de numărul de automobile noi înmatriculate. Numărul de autoturisme noi înscrise în România în primele patru luni a scăzut cu 58,6%, la 40.141 de unităţi. Se va lucra şi sâmbăta

Compania a anunţat, ieri, că uzina va produce şi sâmbăta, zi în care se va lucra în două schimburi pentru a putea livra autovehicule conform comenzilor. Mai mult, mâine „furnalele” vor merge la foc continuu, cu trei schimburi, pentru a onora comenzile şi pentru a permite adaptarea furnizorilor la noul program de lucru, se mai arată în comunicat. La finele lunii trecute, compania a anunţat că va creşte producţia, din 15 iunie, de la 1.200 de unităţi pe zi în prezent la 1.340 de unităţi pe zi, ca urmare a cererii mai mari la export.

Tot începând cu jumătatea lunii iunie, Dacia va angaja 500 de salariaţi, personal necesar susţinerii ritmului de fabricaţie mărit.

Asta după ce, în mai multe zile din ultimele trei luni din anul trecut şi în ianuarie 2009, producţia uzinei de la Mioveni a fost oprită, din cauza scăderii cererii. Astfel, din cele patru luni, peste 30 de zile nu s-a lucrat.

CLASAMENT

Topul celor mai mari creşteri la înmatriculări, în aprilie