Potrivit Procedurilor parlamentare, valabile pentru toate guvernele venite să ceară investirea, cei desemnați a fi miniștri în Guvernul Ludovic Orban au fost audidați în Comisii.

Deși votul din Comisii e opțional, tradiția parlamentară românească reclamă ca desemnații picați în Comisii să fie retrași de premierul desemnat. Retragerea candidatului se impune din multiple motive, respectul față de Parlament fiind una dintre notele care deosebește un premier normal de unul sărit de pe șine.

Un alt motiv trimite la autoritatea morală pe care trebuie s-o aibă un demnitar, mult mai importantă decît cea dată de fotoliul în care a fost cocoțat. Dacă un candidat a picat la examenul Comisiilor, înseamnă că personalitatea sa are deja pete moral politice greu de șters pe parcursul mandatului.

Comisiile parlamentare au respins trei dintre propunerile lui Ludovic Orban:

Florin Cîțu la Finanțe, Ion Ștefan la ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, și Violeta Alexandru, la Muncă.

Nu-mi dau seama cum a alcătuit Ludovic Orban lista. Presupun că în schimbul acceptării unor membri ai Camarilei prezidențiale (Nicolae Ciucă, Bogdan Aurescu), Klaus Iohannis i-a permis lui Ludovic Orban să-și pună membrii Camarilei sale. Așa se explică imaginea avansată de această listă. Majoritatea celor de pe listă sînt fie în divorț flagrant cu minima competență cerută de post, fie în atingere cu Codul penal.

Din acest punct de vedere m-a mirat că în Comisii au fost respinse doar trei persoane. Nu m-a mirat știind însă interesul PSD pentru ca acest Guvern să treacă de votul Parlamentului. La început, după cădere, Liderii PSD s-au temut că Președintele le va administra o lovitură măiastră impunînd un Guvern condus de un premier neutru politic, vedetă însă a vieții noastre publice, în stare să formeze un guvern alcătuit din ce are mai bun națiunea la ora actuală.

Un guvern condus de Ludovic Orban, alcătuit din persoane care fac curat și spală vasele la PNL, dar mai ales din persoane cu vădite tendințe penale, e ceea ce convine mai mult și mai mult PSD. Dacă Guvernul Orban ajunge la Victoria, PSD cîștigă din nou la scor parlamentarele din 2020.

Nici în visele lor cele mai frumoase liderii PSD nu au văzut un guvern mai convenabil intereselor electorale ale PSD.

PSD avea, așadar, interesul ca toți miniștrii de pe listă să treacă de votul comisiilor. De ce au respins pe cei trei? Ar fi fost riscant pentru imaginea publică a PSD-iștilor din Comisii acceptarea celor trei.

Florin Cîțu, așa cum am mai scris, e o persoană cu mari încețoșări ale personalității sale publice. Finanțele sînt ministerul cel mai serios al unui guvern. Nimic mai deosebit de cerințele impuse unui ministru al Finanțelor decît nevoia de a fi vedetă cu orice preț, chiar și cu prețul de a părea că a consumat iarbă, manifestată de Florin Cîțu.

Cine știe cît de cît Vrancea și-a făcut cruce văzîndu-l pe lista de miniștri pe Ion Ștefan. Nu numai pentru că o casă de 900 de metri pătrați ține de fudulia de tip ghiorțănism, dar și pentru că politicianiul PNL a comis evaziune fiscală. Dacă instituțiile de forță n-ar fi fost cameristele lui Klaus Iohannis, Ion Ștefan de mult ar fi fost chemat la DNA și nu la comisiile parlamentare.

Despre Violeta Alexandru am scris încă de pe vremea Guvernului Cioloș. Premierul Dacian Cioloș a înființat în acest Guvern un minister despre care a spune c-avea misiunea să taie frunză la cîini ar însemna să jignești cîinii. L-a înființat prin OUG și se numea, „spre împiedecarea limbii române”, cum scriam în Evenimentul zilei din 9 decembrie 2015, Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic.

În același text ziceam „aiuritorul Minister al Consultării publice, aiuritor, pentru că dimensiunea Consultării publice ține de întregul Guvern”.

Era limpede că Ministerul fusese înființat în virtutea străvechiului truc postdecembrist de atribuire a unei sinecuri cuiva. Violetei Alexandru trebuia să i se dea ceva (pentru ce, nu știu nici acum). Dacian Cioloș, prudent, a evitat să-i dea un minister de adevăratelea. Și atunci a născocit un minister de ochii lumii. Un minister care îi dădea Violetei Alexandru posibilitatea de a da la coafor ministru fără a avea nici o responsabilitate.

De altfel activitatea ministerului respectiv pe perioada mandatului s-a redus la o funambulescă punere în dezbatere cetățenească a Bugetului pe 2016. Dezbaterea consta în invitarea la Palatul Victoria a cetățenilor de pe stradă, mai ales a celor care treceau pe trotuarul din fața Guvernului, pentru a se pronunța asupra Proiectului de buget.

Despre această inițiativă scriam în Evz.ro sub titlul semnificativ – Cum e pus Bugetul pe 2016 în dezbaterea Sovietelor leniniste de muncitori, soldați și țărani!: „Aşa-zisa consultare de la Palatul Victoria e un fel de punere a Bugetului pe 2016 în dezbaterea Sovietelor leniniste de muncitori, soldaţi şi ţărani! Te fac să rîzi în hohote şi procedurile de aşa-zisă consultare a cetăţenilor. Un participant are dreptul doar la o singură propunere şi la doar trei minute de expunere şi pledoarie. Dar dacă un participant a venit cu nişte idei geniale, menite a face din Bugetul pe 2016 o capodoperă financiar- contabilă? I se va tăia microfonul după trei minute de intervenţie, în care e cuprins şi timpul cerut de suflatul nasului?!”

Firește că inițiativa n-a produs nimic în afară de un nou moment de comic gogolian made in Romania. După această inițiativă, deși rămasă mai departe ministră, Violeta Alexandru a dispărut din spațiul public. A apărut, mai ceva ca ghiocelul din întunericul zăpezii, în vara lui 2019, cînd Ludovic Orban, călcînd în picioare normele partidului, a plasat-o pe Violeta Alexandru în fruntea organizației PNL București.

O decizie care a stîrnit la vremea respectivă uriașe contrarietăți: Violeta Alexandru a fost preferată lui Rareș Bogdan. În plus nimic n-o îndreptățea să fie într-o asemenea funcție. Funcția i-a fost făcută cadou pe post de cercei însoțiți de un buchet de flori de Ludovic Orban. Se vede treaba asta că a fost vorba de un cadou insuficient de prețios. Ludovic Orban a socotit că trebuie să-i dea și un colier: postul de ministru al Muncii.

La Comisie, Violeta Alexandru a fost în afara oricărei competențe pentru un post în guvern. PSD-iștii din Comisie n-au avut încotro. Prea se făceau de rîs dacă o treceau. Căderea Violetei Alexandru n-a însemnat nimic deosebit în mersul lumii. La o adică votul e consultativ. Și deși cutuma e ca un picat să fie retras de premierul desemnat, Ludovic Orban putea merge înainte justificînd că el are încredere totuși în votul din plen.

Ludovic Orban nu s-a rezumat la această intervenție, cerută nu numai de înțelepciunea politică, dar și de bunul simț. După căderea Violetei Alexandru, el a ieșit în fața națiunii pentru a răcni, în stilu-i inconfundabil de Cațavencu minor: „PSD a căzut de la putere, Guvernul PSD a fost demis, este hulit de 80% din populația României. Majoritatea românilor s-au săturat de minciunile, abuzurile și de modul agresiv, iar tupeul și obrăznicia de care dau dovadă după atâția ani de guvernare în care nu au făcut nimic, îndrăznesc acum să facă ei legea.”

În schița Două loturi, descoperind că numerele erau viceversa, Lefter Popescu cade într-un delir verbal de proporții descumpănitoare. Citez dintr-un eseu mai vechi al meu: „Luînd ca exemplu pe nefericitul erou al schiţei Două loturi, Lefter Popescu, Marin Preda crede a descoperi la Caragiale o comedie a cuvîntului. Comportamentul aberant al funcţionarului din finalul schiţei şi-ar avea explicaţia, potrivit eseistului, într-o rătăcire din cauza cuvintelor: „În plină nefericire, eroul o ia razna, dus de cuvinte. Torentul de vorbe scoate la iveală o ţicneală care zăcea în creierul individului, neştiută pînă stunci nici de el însuși, compusă din n expresii şi idei inautentice, dar care dau la iveală viața adevărată a conștiinței lui falsificată de cuvinte”.

Cu intuiţia sa genială, autorul Vieţii e o pradă sesizează însă, chiar dacă fără s-o spună direct, un fenomen sufletesc de nebănuite proporţii: lefterpopescianismul.

Ce este lefterpopescianismul? O luare razna (nu neapărat din cauza cuvintelor) în plină viaţă sau literatură a unui personaj, o fisură în structura personalităţii (autorului sau cetăţeanului) prin care răzbat (în afară sau în text) tot ce are el mai bine stăpînit în adîncuri. ”

Caragiale radiografiază aici un fenomen pshilogic în vecinătatea pshiatriei. Un eveniment de o mare emoție produce în personalitatea unui ins o fisură prin care țîșnesc toate aberațiile ținute pînă atunci închise. Ca fisura într-un butoi cu must.

Ludovic Orban putea cel mult să spună că Violeta Alexandru a fost judecată incorect. Sau că membrii Comisiei n-au competența de a aprecia o personalitate precum cea a Violetei Alexandru. În locul acestei intervenții normale, Ludovic Orban delirează despre majoritatea românilor, despre minciunile și abuzurile PSD, zicînd, în deplinătatea facultăților mintale că, deși membri de drept ai Comisiilor, PSD-iștii nu se pot pronunța asupra miniștrilor PNL, deoarece asemenea Violetei Alexandru, miniștrii puși de el pe listă sînt deasupra oricărei verificări parlamentare.

E limpede că asistăm la un delir de tip Lefter Popescu. La personajul lui Caragiale știm ce emoție a provocat fisura.

La Ludovic Orban ce emoție i-a provocat delirul?