În "Kalendar" este a treia zi a sărbătorii lui Dabatopeios pe care o împărţea cu cabirul, probabil, Sabadius, Sabazios, zeul vegetaţiei, al recoltei bogate şi prin aceasta şi al fecundităţii, al sexualităţii. Zeul şerpilor, unul dintre Marii Zei din Eleusis, cel adorat de marea iniţiată Olimpia, mama lui Alexandru cel Mare, femeia care dormea cu şerpii, care o apărau de asasini. Deci, patronul marii uniuni de triburi geto-dacice din estul ţării, care aveau drept totem Şarpele cel Înţelept.
22 iulie
Dabatopeios, Maria Magdalena și starețul Gregor. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
Pe 22 iulie s-au născut Alexandru cel Mare, Gregor Mendel, Petre Roman, Licia Albanese, Georgeta Cernat, Mihaela Peneş, Leon Rotman, George Ivaşcu.
Am intrat, convenţional, în zodia Leului. O să fac altă dată nişte precizări, nu o să uit, dacă uit, amintiți-mi domniile vostre!
"Evenimentul Zilei" din 22 iulie 1284 a fost faptul, relatat de legendă, că un vrăjitor a luat copiii din Braunschweig, Saxonia de Jos şi i-a condus tocmai în Transilvania. "Flautul fermecat" din care a cântat vrăjitorul a fost folosit mai întâi ca să scoată şobolanii şi şoarecii din oraş. Apoi primarul şi cetăţenii nu au mai vrut să plătescă, să-şi respecte partea de contract. Aşa că vrăjitorul le-a luat copiii şi a format colonia germană a celor Şapte Oraşe.
Oare unde o fi flautul fermecat? Poate cineva cântă din el şi plecă cu teutonul de la Cotroceni și așa ratează cel de al doilea mnadat!
În "Kalendar" este a treia zi a sărbătorii lui Dabatopeios pe care o împărţea cu cabirul, probabil, Sabadius, Sabazios, zeul vegetaţiei, al recoltei bogate şi prin aceasta şi al fecundităţii, al sexualităţii. Zeul şerpilor, unul dintre Marii Zei din Eleusis, cel adorat de marea iniţiată Olimpia, mama lui Alexandru cel Mare, femeia care dormea cu şerpii, care o apărau de asasini. Deci, patronul marii uniuni de triburi geto-dacice din estul ţării, care aveau drept totem Şarpele cel Înţelept.
Elementul foc este din nou pe primul plan, de fapt stăpâneşte întreaga perioadă dintre solstiţiul de vară şi echinocţiul de toamnă.
Un antropolog din Transilvania imi scrie şi mă completează cum că ecourile sărbărilor tinerilor daci în cinstea lui Dabatopeios nu s-au stins încă. Îmi menţionează festivalul de pe Muntele Găina şi alte obiceiuri, foarte, foarte interesante. Nimic nu se pierde, totul se transformă!
Se pare că bunii noştri ţărani, sub bermude şi papucii de plastic made în China ascund încă iţarii şi opincile fără nojiţe! Să le ajute Marii Zei şi Sfânta Treime, că până la urma este o continuitate materială de locuire neîntreruptă, dar şi spirituală prin acelaşi forme într-o nouă filosofie religioasă care s-a prins ca un altoi de soi pe trunchiul vechi, antic. Forme vechi, nume noi!
Peste patronul focului îmblânzit, Dabatopeios, cel care a adus "vatra", focul casnic, creştinismul a suprapus și pe Sf. Sfinţit Mc. Foca.
"În calendarul popular, ziua Sfântului Foca, patronul arşiţei şi al incendiilor devastatoare ale câmpurilor, provocate de fulgere sau prin combustie spontană, se celebra odată cu cea a Mariei Magdalena, la 22 iulie" (Olteanu, CPR, 2001, pagina 338).
Sf. Foca este însă pe 23 iulie, după sinaxar şi după "Calendarul Creştin-Ortodox 2019".
Dar, ziua de 22 iulie este ziua, prin excelenţă, a Sf. Mironosiţe şi întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena. Multe legende ştiu, dar ar trebui "zi de vară până-n seară" ca să le spun pe toate. Poate chiar trei zile...
Totuşi, în legătură cu Maria Magdalena, Maria din oraşul Magdal, în raport cu "Codul lui Da Vinci", "Îngeri şi Demoni" etc, ei bine, opinia mea este că acestea din urmă sunt nişte opere necesare care conduc un public confuz şi apatic către educaţie şi evanghelizare.
Aşa cum eu am început să studiez cu interes şi metodă istoria Imperiului Roman, după ce am văzut superproducţiile "Ben Hur", "Roma în flăcări", "Quo Vadis", "Căderea Romei" etc, etc.
O să vă spun o poveste despre Johann Gregor Mandel, pe care-l pomenim astăzi, născut pe data de 22 iulie 1822. Bun, pe net sunt mai multe date ale nașterii, eu am luat data menționata de Gary Goldschneider, el este o somitate în ceea ce privește zilele de naștere.
Se pare, şi anumite scrieri descoperite recent confirmă acest lucru, că Mendel era un... mutant. Ghicea gândurile oamenilor. La mijlocul secolului trecut acest lucru se numea lucrarea Diavolului. Ca să scape de blestem, Johann Mendel intră la călugării augustini sub numele de părintele Gregor. Darul nu îl părăseşte, Mendel continuă să audă gândurile oamenilor, ca pe propriile gânduri. Nici posturile îndelungate, nici rugăciunile fierbinţi, nici canoanele şi exorcizarea nu dau de capăt puterilor lui Mendel.
Ordinul augustinilor a fost şi este un ordin deosebit. Mulţi savanţi şi oameni de ştiinţă creștini au făcut parte din compania Sfântului Augustin. Încercând să se înţeleagă pe sine însuşi, Mendel se ocupă cu experienţe de botanică. Între 1851 şi 1854 părintele Gregor studiază la Universitatea din Viena biologia, botanica, zoologia dar şi matematica, fizica şi chimia. În 1854 se întoarce la mânăstirea lui din oraşul Brünn - Brno, din Cehia de astăzi. Este ales stareţ în 1856.
Se ştia că stareţul Gregor făcea nevinovate dar complexe experienţe pe fasolea care creştea în grădina mânăstirii; se ştia că cele mai fantastice legume se produceau în acea grădină minunată; se ştia că stareţul Gregor a fost unul dintre fondatorii Societăţii de Ştiinţe Naturale din Brno, în anul 1862; se ştia că stareţul Gregor nu prea era de acord cu teoria evoluţionistă a lui Darwin şi că la 8 februarie şi 8 martie 1865 a făcut două comunicări, sub acelaşi titlu, în plenul Societăţii de Ştiinţe Naturale: „Versuche über Pflanzenhybriden” (Experienţe cu plante hibride); se ştia că părintele Gregor milita pentru o societate civilă şi că nu prea avea la inimă absolutismul imperial; se ştia că stareţul Gregor era un om bun şi săritor, „parcă îţi ghicea gândurile”, foarte iubit şi respectat atât de călugări, cât şi de orăşeni. Ceea ce nu se ştia, avea să se afle mai târziu, la începutul secolului XX.
Aproape concomitent şi independent, în anul 1900, trei mari savanți europeni, Carl Erich Correns, Erich Tschermak von Seysenegg şi Hugo de Vries confirmă experienţele şi teoriile lui Mendel, făcute cu peste trei decenii mai înainte. Mendel este numit părintele geneticii şi al legilor eredităţii, un precursor genial, care pentru prima dată în istorie formulează matematic, cu o deosebită eleganţă, legi biologice.
Dar surprizele nu se opresc aici. Recent, este vorba de vara anului 1999, în podul unei case vechi din Brno s-au descoperit mai multe manuscrise. Aparţineau stareţului Gregor şi fuseseră scrise între 1855 şi 1879. Erau lucrări de o valoare excepţională din domeniul matematicii şi al biologiei dar şi multe însemnări personale. Un fel de teoria haosului, legităţile numerelor mari, elemente de statistică şi teoria probabilităţilor, dar şi relatarea unor experienţe fabuloase privind genetica şi ereditatea. Autorităţile cehe au pretins că manuscrisele lui Gregor s-au distrus într-un regretabil accident, în timpul transportului şi că de fapt nici nu erau atât de interesante pe cât se pretinde; astăzi, nici nu mai recunosc că acele manuscrise au existat vreodată.
Unele fragmente păstrate de descoperitorii manuscriselor ne fac să afirmăm că Manuscrisul Gregor face parte din acea categorie a cărţilor interzise – informaţii şi date pe care omenirea nu este pregătită să le primescă; nu, încă , vorba lui Clinton!
Iată cum îşi începea stareţul Gregor însemnările : „Gloria Deo. Dominis vobiscum! Sunt un mutant. Şi nu sunt nici primul, nici ultimul. Dumnezeu, în infinata Sa înţelepciune a lăsat posibilitatea speciei umane nu de evoluţie şi selecţie naturală, ci de schimbare bruscă prin mutaţie. Brusc poate înseamna în limbaj biologic, imediat, sau câteva generaţii, după cum un moment în geologie reprezintă multe mii de ani. Să nu uităm parabola din Sfânta Scriptură, în care al doilea reprezentant al speciei umane, Eva, este creată din coasta lui Adam. Iată un exemplu de hibridare şi mutaţie. În nici un caz nu este vorba de selecţie naturală. Înţeleg că teoria britanicului Darwin corespunde stadiului actual de dezvoltare al omenirii în care accentul se pune pe manufactură şi negustorie – competiţa, întrecerea şi clasamentul contează. De aici selecţia naturală şi evoluţia - sunt de fapt justificarea naturală, cu exemple din botanică şi zoologie a unei situaţii omeneşti prezente. Dacă ai suficienţi de mulţi bani şi proprietăţi te poţi întreba: care selecţie naturală? Ce evoluţie? Voi demonstra în cele ce urmează drumul făcut de omenire, prin mutaţie – şi mai ales, ce va deveni omul în viitor. „
Din nefericire, sau din fericire, restul manuscrisului este, deocamdată, o mare pată albă. „Hic leones” – cum spuneau exploratorii romani.
Mâine nu sunt lei, dar pot să fie dragoni, totuși să avem speranța că nu o să-i întâlnim niciodată, cu toate că mereu, mâine este o altă zi!
☼ ♂ ♀
BERBEC Venus indică relaţii armonice, bune, în domeniul sentimental cu cei născuţi în semne de foc şi aer şi nefavorabile cu semnele de pământ şi apă. În rest, stai liniştit, nu exagera! O zi foarte potrivita ca sa iei iniţiative curajoase, atât in domeniul tau de activitate, cât mai ales, in relaţiile tale sentimentale. O vorba, un telefon sau o informatie iti aduce o veste buna, dar de care erai aproape sigur şi chiar o asteptai. A doua parte a zile este si mai convingatoare in presupunerile tale, îţi sunt confirmate bănuielile.
TAUR Luna îţi este favorabilă. Ai rapoarte bune cu cei din jur şi profiţi de o oportunitate socială. Este o zi activă, te repezi în toate direcţiile încercând să rezolvi problemele! Activitatea ta de astăzi, fie că eşti la serviciu sau rămâi acasă, ori te afli în vacanţă pe malul mari - se îndreaptă către rezolvarea unor probleme din trecut, rămase în suspensie. Astăzi eşti vulnerabil la capricii scumpe. Atenţie la cumpărăturile de lucruri care nu îţi trebuie, dar te încântă, fie că sunt „drăguţe” fie că sunt „unicat”. Oferă-ţi satisfacţii, capricii, amintiri... dar să nu fie prea scumpe!
GEMENI Azi trebuie să-ţi reprimi partea spectaculoasă şi superficială a caracterului. Este nevoie de mai multă seriozitate şi motivaţie în ceea ce faci. Ai răbdare, vine şi momentul tău de glorie! Anumite evenimente şi o justă evaluare a situaţiei te fac să preţuieşti încă o dată ajutorul prietenilor adevăraţi şi să dispreţuieşti din nou pe inamicii personali. Însă, foarte bune oportunitati la serviciu, sau pe malul marii - mai ales de cooperare, aşa incat poti scurta consistent durata de executie a unui proiect sau altceva la care lucrezi în echipă.
RAC Pe fondul unei conjuncturi complexe, ziua de astăzi este un prilej să pui la punct detalii ale vieţii tale, în special în domeniul personal, al sentimentelor, al familiei. O mică supărare provocată de cineva din familie, dar pe total ziua iti este favorabilă. Insa tradiţia popoarelor vechi orientale si aici ma refer la kunzukuţi, locuitorii din Valea Hunza, Shangri-La, de fapt, este să înceapă ce au de făcut odată cu începutul săptămâni, de luni. Şi să nu se lase până nu termină! Ia exemplu!
LEU Ai unele momente contradictorii. Din fericire, Mercur, încă retrograd în zodie, îţi indică ce atitudine să ai şi ce întrebări să pui. Trebuie să fii cooperant şi să încerci să ajuţi. Totusi, un avertisment : ferește-te să comentezi cu multa placere ultimele insuccese ale şefului, pentru ca s-ar putea că acesta să afle. Întotdeauna se găseşte un „binevoitor” de felul lui Iago. După configuraţia stelelor pare o stabilire a sarcinilor fiecăruia: cine, ce, cum face! Fie că este vorba de serviciu, de campingul de vacanta sau de propriul cămin - distribuţia activităţii trebuie făcută clar şi foarte limpede!
FECIOARĂ Ziua nu aduce nicio clarificare, nicio noutate. Din fericire eşti bine dispus şi iei situaţia aproape în glumă. Fii pe fază şi foloseşte-ţi geniul detaliului pentru calmarea spiritelor. O bună parte dintre Fecioare au o mică problemă cu familia, cu copii în special. Poate că harnicii nativi au primt lista de cumpărături, cadouri pe care le doresc micuţii pentru vacanţa de vara. Cei mici nu ştiu de criză, de austeritate şi şomaj. Şi nici nu trebuie să ştie. Poate că ei, copiii, vor să apuce vremuri mai bune!
BALANŢĂ Nu e chiar cum ţi-ai dorit! Bucurii şi necazuri se succed rapid azi. Nu intra la bătaie, lasă-te purtat de valurile vieţii, de capricii şi obligaţii. O relaţie mai veche iese la suprafaţă! Azi configuratia astrala iti ofera un prilej sa închei unele lucrari ramase suspendate în timp si sa lamuresti unele aspecte ale sentimentelor tale. Sau să tranşezi o situaţie din familie - sau cu prietenii.
SCORPION Astăzi ai tendinţa să crezi prima persoană care îţi şopteşte lucruri plăcute la ureche. Nu te lăsa hipnotizat de lucruri care îţi convin, verifică ca să nu ai mai târziu surprize neplăcute. Prudenta, vigilenta si retinerea trebuie sa fie caracteristicile tale pentru ziua de azi. Daca eşti pe malul marii atentie la inghetata si la ce ronţăi pe plaja. Daca stai acasă atenţie la aparatura electrocasnică. Atentie şi la mobil, deoarece in a doua parte a zilei poți sa afli o informatie interesantă despre activitatea ta curentă.
SĂGETĂTOR O zi favorabilă. Trebuie, totuşi, să dai curs unei simplităţi eficiente şi să laşi planurile grandioase şi complicate pentru mai târziu, să te adaptezi rapid noilor condiţii din viaţa ta! Un proverb oriental spune că oamenii cu adevărat bogaţi sunt slabi, se îmbracă în alb şi au puţine lucruri, dar foarte valoroase. Dacă îndeplineşti condiţiile este foarte bine, dacă nu, de ce să te iei după orientali? Posibile schimbări în anturaj şi veşti plăcute de departe. În registrul mediu spre neinteresant. Nimic foarte important nu pare că se întâmplă în această perioadă!
CAPRICORN Tensiunile par inevitabile pentru că impulsivitatea ta de astăzi poate perturba chiar conversaţii banale. Totuşi, spiritul tău de autoconservare te apără de neplăceri pentru că nu te lasă să exgerezi! Nu ai bani de vacanţă! Întreabă întâi familia. Poate te împrumută până în toamna la reîntoarcerea din vacanţă. Sănătatea, ei bine, măcar sănătatea este bună! Aşa că dacă eşti sănătos ai cea mai mare bogăţie din lume. În orice caz, nu te împrumuta la banci sau la cine ştie ce "cooperative", cămătari, de credit.
VĂRSĂTOR Noul şi vechiul, trecutul şi prezentul, se amestecă interesant în viaţa ta. Din această dialectică se nasc idei, concepte şi proiecte noi pentru interesela tale personale. Nu pleca la drum! O scrisoare, e-mail, sau o convorbire telefonică îţi aduce o veste bună, pe care nu credeai că o s-o mai auzi, pentru că se referă la o situaţie aproape uitata. O anumită conjunctură, niște aspecte tari, indică o anumită tensiune, o stare incomodă, pe care poţi să o contracarezi cu succes prin detaşare şi chiar puţin umor.
PEŞTI Eşti ambiţios şi conjunctura îţi permite să prevalezi, să ai întâietate. Dorinţa de a fi admirat şi aprobat îţi este satisfăcută astăzi. O zi favorabilă, cu mai multe momente plăcute! Vremea este foarte caldă, toridă, dar respectul de sine întreţine flacăra din sufletul tău. Programul tău se tot schimbă astăzi, dar nu lăsa treburile importante pentru nimicuri urgente. O zi aglomerată, cu o seară plăcută. O parte dintre Peşti trebuie să dea dovadă de diplomaţie ca să evite nişte conflicte inutile, de altfel.