Cuvintele care îl distrug pe Răzvan Cuc. News Alert

Cuvintele care îl distrug pe Răzvan Cuc. News Alert

Fostul director TAROM, Mădălina Mezei, a afirmat că ministrul Transporturilor Răzvan Cuc i-ar fi cerut să ţină avioanele la sol în ziua moţiunii de cenzură, pentru ca parlamentarii din provincie să nu voteze în Bucureşti moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.

„Autoritățile vor face cercetări și vor stabili adevărul și minciuna”, a spus Mădălina Mezei, sâmbătă seară, în cadrul unei emisiuni televizate.

„Domnul ministru a vrut să mă preseze să ducem acest plan la îndeplinire, iar eu i-am spus clar că nu voi face acest lucru”, a spus fostul director TAROM.

Întrebată care au fost presiunile, Mădălina Mezei a spus că a primit mesaje și telefoane.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Voi spune totul la DNA, luni, la ora 10”, a mai spus ea.

Ministrul Cuc a negat, vineri după-amiază, toate acuzațiile directorului demis al TAROM și a acuzat-o la rândul său pe Mădălina Mezei că este parte a unor jocuri de interese.

Premierul interimar Viorica Dăncilă a declarat vineri, în localitatea braşoveană Săcele, că va fi neiertătoare privind măsurile care ar putea fi luate în urma verificărilor pe care Corpul de control al premierului le face la Ministerul Transporturilor şi Tarom, în cazul disputei dintre ministrul Răzvan Cuc şi fostul director general al Tarom, Mădălina Mezei.

Ludovic Orban, premierul desemnat, a declarat, miercuri, că potrivit unor reprezentanţi ai TAROM, directoarea companiei a fost demisă deoarece ar fi refuzat să ţină la sol aeronavele în ziua moţiunii de cenzură, având în vedere că peste 20 de parlamentari urmau să vină din ţară la Bucureşti, anunță Antena3.