Editura Evenimentul si Capital

PANICĂ în ITALIA! Patru seisme ÎN ACEEAȘI ZI! Metroul și câteva școli din Roma au fost evacuate | UPDATE

Foto arhivă
Autor: | | 0 Comentarii | 1125 Vizualizari

Trei cutremure puternice au fost resimțite, în această dimineață, în centrul Italiei, la 10 kilometri adâncime, toate cu magnitudinea peste 5. Al patrulea a avut loc câteva ore mai târziu.

UPDATE ora 17.00

Un nou cutremur cu magnitudinea de 5,1 pe scara Richter, potrivit primelor estimări, s-a produs în centrul Italiei în jurul orei locale 14:33 (13:33 GMT) şi s-a simţit şi în regiunile Lazio, Abruzzo, Marche precum şi la Roma, relatează EFE, citată de Agerpres.

Acest nou seism are loc după cele produse la ora locală 10:25 (9:25 GMT), de magnitudinea 5,1, şi la ora 11:14 (10:14 GMT) de magnitudinea 5,5, urmat câteva minute mai târziu de un altul de 5,4 grade, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie

Primul cutremur a avut loc la ora 10.25 (11:25 ora României) și a fost resimțit în Roma, Florența, Napoli și Lazio, informează La Repubblica. Seismul a a avut magnitudinea de 5,3, la o adâncime de 10 kilometri.

Premierul italian Paolo Gentiloni a declarat că nu au fost înregistrate victime în seismele care s-au produs în centrul Italiei miercuri, menţionând că a fost permanent în contact cu oficialii italieni care l-au asigurat că situaţia este sub control, scrie DPA.

''Din fericire nu sunt italieni decedaţi'', a spus şeful executivului italian, cu prilejul unei conferinţe de presă comune desfăşurate la Berlin cu cancelarul german Angela Merkel.

Presa italiană precizează că acest seism a fost urmat de alte patru, mai mari de 3,2.

Apoi, la ora 11:14, un al doilea seism puternic cu magnitudinea 5,7 a fost resimțit în aceași zonă.

La ora 11:25, un nou cutremur a fost resimțit, însă deocamdată nu a fost dată o mangitudine de moment.

Nu există informaţii privind eventuale pagube sau victime, iar metroul din capitala Italiei a fost evacuat preventiv, informează cnn.com.

Mai ceva ca un film erotic! Nicolae si Elena Ceausescu au facut dragoste cu MARTORI! Au povestit exact cum s-a intamplat!

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI