Eugen Teodorovici, fost ministru al Finanțelor, a declarat că există o bază solidă pentru a discuta despre procedura de suspendare a președintelui Klaus Iohannis. Teodorovici, unul dintre liderii PSD, a declarat pentru Agerpres că șeful de la Cotroceni a încălcat Constituția.

„Din punctul meu de vedere, domnul preşedinte a încălcat, cu bună ştiinţă, Constituţia în spiritul său numind o persoană care nu numai că nu se califică pentru o astfel de funcţie, dar, efectiv, cât a fost în viaţa privată, cât a fost în viaţa oficială de ministru la Finanţe a acţionat strict împotriva interesului acestei ţări.

Dovezile există, sper ca acea comisie de anchetă din Parlament care se constituie să arate foarte clar românilor cum au arătat ultimele două luni din 2019, cum s-a manipulat efectiv economia românească. Domnul Cîţu a crescut deficitul în mod nemeritat, lăsând la o parte veniturile, neîncasându-le cu bună ştiinţă şi crescând foarte mult, nejustificat, partea de cheltuieli, pentru ca România să aibă un deficit de 4,6%, cu toate că şi cele mai pesimiste previziuni din partea Comisiei Europene erau undeva la 3,6% deficit pe 2019.

Din punctul meu de vedere, în acest moment se poate începe procedura de suspendare a preşedintelui, este punctul meu de vedere, personal, nu este punctul de vedere al PSD. Din punctul meu de vedere, o clasă politică normală şi responsabilă ar declanşa imediat o astfel de procedură de suspendare a preşedintelui României.

Nu se poate merge înainte, nu poţi să speri ca această ţară să crească cu o astfel de abordare, cu termeni precum „depesedizarea acestei ţări’. Chiar şi Cîţu, astă-seară la Guvern, a folosit termenul „depesedizare a ţării’. Nu poţi să vii cu astfel de instigaţii la ură între oameni, trăim într-o ţară liberă şi suntem liberi să decidem ce opţiuni politice avem”, a declarat Teodorovici.