Lovitură puternică pentru Lukoil, cea mai mare companie petrolieră din Rusia și un jucător important pe piața din România: Dosarul în care directorii Lukoil au fost achitați, se reia de la zero.
Șefii rafinăriei Petrotel Lukoil Ploiești, achitați în primă instanță într-un dosar cu prejudiciu de 1,7 milioane de euro, vor fi judecați. Curtea de Apel Ploiești a anulat miercuri 27 noiembrie sentința Tribunalului Prahova, care a decis că aceștia sunt nevinovați.
În 2015, directorii Lukoil au fost acuzați de folosire cu rea credință a capitalului societății, iar SC Petrotel Lukoil Ploiești, pentru săvârșirea acșiunii de spălare de bani. Decizia tribunalului Prahova pentru directorii companiei - dintre care doi ruși, a venit după doi ani.
În acest dosar au fost trimiși în judecată directorul general Petrotel Lukoil Ploiești Andrey Bogdanov - folosire cu rea credință a capitalului societății și spălare de bani, directorii adjuncți Alexey Voinstev - folosirea cu rea credință a creditului societății, Olga Kuzina și Dan Dănulescu - complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății și complicitate la spălare cu bani, membru al Consiliului de Administrație Petrotel Lukoil - Andrei Rață - folosire cu rea credință a creditului societății și spălare de bani, contabilul șef Dorel Duțu - complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani.
În afară de reprezentanții conducerii Lukoil, au fost trimise în judecată și Petrotel Lukoil Ploiești, pentru spălare de bani și SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda - pentru complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani, notează ZiarulIncomod.ro.